Paturicile lui d (I)

[Va bombardez cu povesti despre paturici pentru ca am lucrat de zor de IBW si planuiesc ceva complet diferit pentru saptamana viitoare, sa vedem daca imi si iese]

Orice lucru care ma solicita devine automat neplacut pentru d. Nu pentru ca ar fi el un copil posesiv sau mai-stiu-eu-cum, ci pentru ca, in ultimele luni, timpul meu pentru el a fost destul de limitat. La fel s-a intamplat si cu Alice. A fost ok cat ne-am jucat cu butoanele, cat am 'demachiat-o' impreuna cu dischete si n-a mai fost ok cand a inceput sa imi ocupe prea mult timp.

La fel si cu paturicile. La inceput au fost simpatice, ii placeau, apoi, orice ii aratam, raspunsul era un nu invariabil. Nu ii placea nimic, toate erau urate. Pana cand....
... nici nu m-a asteptat sa pun marginea, era cu paturica in brate pe canapea.

Succes total si paturica ramane la noi. M-am impuns cu Alex, cica trebuia sa fac paralele echidistante, eu nu ca parca e din comert, el cu a lui...Pana la urma a ramas si isi face veacul prin sufragerie insa nu o data a venit cu noi in dormitor :).



Ceea ce ma aduce la cealalta poveste: dormitorul si patul lui d, cel pe care l-a cerut el acum cateva luni si care acum sta lipit de cel mare si, din nefericire, de perete. De mult timp visam ceva intre ei doi, d si peretele, iar acum avem. M-a terminat Khrisu cu free motion quilting al ei, de fapt cu balonasele de lapte , asa ca trebuia sa incerc. Desi am ingropat adanc visul cu Bernina 440, cea de care ziceam ca e diamantul :)), care face free motion cu pasi egali gratie senzorului optic din piciorus [da, da, omulet cu gura cascata], am zis ca merita sa incerc. Si cum nu m-as fi riscat la o paturica cu asta, am incercat asa.



Si, zice d, e de bine. Alex zice ca am focusat aiurea-n poze si te doare capul. Eh, se intampla cand aparatul e mai destept decat posesorul :D