marți, 12 iunie 2012

pssssst

Am facut un concurs mare pe facebook. Mare adica are un premiu mare. De tot.


Deh, nu m-am putut urni pentru Festivus, ma gandesc numai si numai la mare. Si o sa plec, sa stiti. Si nu vreau sa ma mai intorc :D.


[in caz ca nu e clar, pun la bataie un sling, la alegerea voastra, fix sau reglabil, un wrap, tot la alegere, elastic sau tesut, o Luna sau un MT, care va surade mai tare, si jambiere asortate :)]

sâmbătă, 9 iunie 2012

Povesti de purtat copiii - Andreea


Nu asta fusese planul initial, sa va bombardez cu povesti, una dupa alta, insa e foarte greu sa te opresti o data ce ai ajuns in Constanta. Caci, vedeti voi, treaba e treaba, insa dupa treaba e nevoie de o pauza, si Vama e prea aproape sa fie ratata.

Si dupa ce am terminat si treaba din Constanta, si ne-treaba in Vama, am venit la treaba de acasa. Materiale noi, slinguri noi, wrapuri noi, wrap-tai-uri noi, Lune noi. Asa ca va las iar cu o poveste, de data asta a Andreei, cu promisiunea ca voi reveni, cat de curand, cu detalii despre toate chestiile noi.



Cu Andreea am schimbat cam osutapatruzecisisase de mailuri, cu si fara si poze (veti vedea si 'her side of story' mai jos), total degeaba, se pare, pentru ca atunci cand, intr-un sfarsit, ne-am intalnit, eu n-am recunoscut-o :). Povestea ei cu G, o gasiti mai jos.

_________________________________________________________


Stiam de dinainte sa apara G cat e de important pentru un nou-nascut sa fie cat mai mult timp in contact cu corpul mamei, ca sa-i simta bataile inimii, respiratia, vocea. Primele saptamani m-au luat insa pe nepregatite pe mai multe fronturi, asa ca am reusit sa-l pun prima data in slingul cu inele abia in saptamana a opta. 

Pe atunci aveam dureri mari de spate si mai ales de incheieturi, agravate de pozitia de alaptare, iar in unele zile nu reuseam sa tin in mana o sticla de 0,5l, motiv pentru care G se odihnea pe mine mai mult cand stateam jos.


Mi-a fost tare teama sa-l pun in sling, asa mic si agitat cum era. Am studiat de zece ori instructiunile, pas cu pas, am citit si recitit forumul si, in cele din urma, m-am hotarat sa-mi incerc norocul cand dormea. In zilele acelea de inceput ma panicam la cel mai mic scancet, asa ca sa-l fi pus treaz n-ar fi fost o optiune, as fi renuntat la prima foiala. Am pus slingul pe mine, pe el in sling, am incercat sa-l strang cat de bine am putut si apoi... nu-mi venea sa cred ca bine statea cuibarit, cum dormea mai departe fara griji si cum aveam, nesperat, mainile libere!! Pentru prima data in ultimele doua luni, puteam merge si da din maini in acelasi timp! Eram in culmea fericirii. In zilele urmatoare am perseverat: l-am tot pus in sling, uneori treaz, si-am iesit  pe afara cate o jumatate de ora la plimbare. Ma simteam atat de libera si de fericita, cu puiul la piept si mainile libere, ca simteam ca as fi putut face orice. 



Greutatea mi se distribuia bine pe spate, dar cu durerile pe care oricum le aveam, dupa 45 min - o ora devenea inconfortabil. Nu prea ma intelegeam cu inelele, tot alunecau, eram foarte stressata sa nu blocheze vreun canal galactofor, asa ca am asasinat-o pe Diana cu poze pe mail, sa verificam si ras-verificam pozitia. Overall, a fost tare important sa reusesc sa-l pun bine si repede: G, oricat de binedispus ar fi fost, nu astepta si nu era tolerant cu emotiile mele, pe care le simtea ca un radar bine acordat. Am tot experimentat pana am gasit combinatia ideala (de miscari si largime a slingului) si m-a ajutat mult filmuletul Ralucai de aici. Imi era in continuare dificil pentru ca ma dureau mainile rau de tot (partea cu sustinerea copilului cand tragi materialul prin inele era sfasietoare pentru mine) si poate un wrap ar fi fost mai potrivit, dar n-am reusit sa ma descurc cu atatia metri de material si am optat pentru sling.



Urmatoarele doua luni si jumatate au fost minunate, slingul ni s-a potrivit tare bine si, cu exercitiu, incepusem sa ma descurc onorabil. Nu in ultimul rand, eram tare mandra de noi, ne incuraja lumea pe strada si ma simteam extrem de feminina si implinita.

Pe la patru luni jumate, G a inceput sa fie tot mai agitat. Descoperea lucruri si nu avea rabdare deloc, cu atat mai putin cu mine cand incercam sa-l pun in sling, deci sa-i restrictionez miscarile. Am decis sa incerc un SSC pentru ca parea mai usor/rapid de instalat si avea potential de a fi folosit si de tatal lui G, pentru care slingul era mult prea feminin si complicat. 



Am luat Manduca chiar inainte sa plecam in concediul de o saptamana, si decizia asta ne-a salvat fundurile si linistea. Am prins canicula, cu inconvenientele si neajunsurile ei, si G a protestat din toate puterile, prin crize lungi de plans, pe tot parcursul zilei. Pus insa la piept, dupa cateva zbateri de inceput, se linistea si adormea in maxim 10 minute. Tac-su era tare mandru ca il putea purta si el si, cum dormeam atat de putin (treziri din ora-n ora sau mai dese), faptul ca il puteam purta amandoi ne ajuta foarte mult. Lui ii era foarte comod, mie nu-mi stateau bine bretelele pe umar, cu toate reglajele, si suspectez ca era vina constructiei mele de 1,56 m x 50 kg. G statea o idee prea sus pe mine, nu prea vedeam pe unde merg, dar astea erau detalii prea putin importante fata de faptul ca il puteam pune in fix 2 secunde, oricat de agitat era, si ca puteam sa-l adorm si la 11-12 noaptea cu o simpla plimbare prin cartier in cele mai negre si suparate crize. 

In vacanta, G n-a dormit noaptea insa a recuperat ziua, asa ca noi ne-am plimbat prin muzee, prin parcuri, prin fantani, peste tot, cu el la piept la 32-37 grade, transpirati in ultimul hal, nedormiti, dar fericiti ca el se simte bine si doarme in semn de suprema apreciere. Iar sa-l vad pe sotul meu purtandu-l pe G m-a facut sa simt tandreturi noi si valuri de caldura interioara neasteptate care ne-au adus mai aproape, atat in 2 cat si in 3 :)

Pe la sapte-opt luni, hainele mai groase si cresterea in dimensiuni a lui G mi-au dat sentimentul ca nu se mai potriveste la fel de bine in Manduca, asa ca am trecut la sling fix, vreo luna-doua, pana a dat frigul peste noi de-a binelea si G a inceput sa cocheteze cu mersul, refuzand insistent tinutul prelungit in brate si desigur purtatul. In plus, voia sa vada mai multe si trebuia pus pe sold, ceea ce nu reuseam sa fac confortabil in SSC (suspectez ca tot conformatia mea e de vina, parca nu era destul spatiu pe verticala, si nu ne simteam niciunul din noi bine). La slingul fix, avantajul era ca il puneam usor, era mic si compact, insa nu statea la fel de strans pe mine, ca in slingul cu inele, atarna cand il purtam pe sold, si-mi reactiva durerile de spate. M-am reintors putin la slingul reglabil, am tot alternat o perioada.



Pe la zece luni, G a inceput sa faca pasi, sprijinindu-se de orice-i iesea in cale, mai ales de caloriferul mobil si de caruciorul parcat pe hol. A devenit imposibil sa-l mai purtam, voia numai si numai cu caruciorul, sa-l plimbe el, sa-l impinga, sa investigheze rotile, etc. Asa ca o vreme nu l-am mai purtat in nimic, refuza cu incapatanare din primele fractiuni de secunda si era clar ca aceasta etapa insemna independenta, asa cum voia el s-o defineasca. Zapezile cele mari ne-au mai dat ceva clipe de apropiere in SSC, unde G dormea dupa-amiaza, cand ma intorceam de la serviciu, dar prea putin se mai lasa purtat. Voia in brate, dar fara alte device-uri, doar in brate cateva secunde, apoi jos.


Cand am aflat de Luna, am vrut musai s-o incerc. Imi plac de mor produsele autentice romanesti si autentic create din pasiune, asa ca a trebuit sa ma inscriu la testare, desi habar n-aveam de unde imprumutam un copil sa-l port, ca al meu nu-mi mai dadea nicio sansa... Dupa cinci zile de eforturi inutile, l-am prins pe G imediat dupa un somn, pana sa se dezmeticeasca, si am zbughit-o afara! Am mentinut un ritm alert, de pas saltat combinat cu un jogging lejer vreo 20 minute, de ma priveau toti trecatorii ca pe o ticnita. Altfel sunt sigura ca micul print s-ar fi plictisit, dar asa parea amuzat, deci ne-am tot harjonit. Dupa vreo cinci minute, cand m-am oprit un moment sa-mi trag sufletul, mi-am dat seama ca ma reindragosteam de babywearing.

andreea-luna


Nu doar ca era atat de bine distribuita greutatea inca nu simteam niciun disconfort, dar era pur si simplu perfect. Perfect in atatea feluri, ca-mi venea sa iau pe cineva in brate sa-l pup! In primul rand, pentru ca centura din talie era mai confortabila, G statea mai jos decat in Manduca (il pusesem in fata), deci vedeam pe unde merg, vedeam in fata, pe deasupra capului lui, iar greutatea lui se plia mai firesc pe corpul meu. Bretelele, dragele de ele, pufoase si late, imi stateau mai bine pe umeri, nu alunecau, aproape ca n-aveam nevoie sa le securizez cu curelusa orizontala. G se foia mai in tihna, materialul ii venea pana la ceafa si oricat s-ar fi agitat, stateam linistita ca nu putea sari de acolo (in Manduca fundul lui in crestere statea mai sus, nu mai incapea bine si ramanea ceva spatiu nefolosit sub el, asa ca marginea de sus ii venea cam sub omoplati, chiar si cu prelungirea in functiune; se mai vanzolea un pic, scotea mainile de tot si brusc ma panicam ca-l pierd pe undeva). Si cand l-am luat in brate si-am inceput sa-l mangai pe spate, usor, prin materialul ala moale care-i invelea tot spatele, am simtit ca ma topesc de drag... N-am mai stat pe ganduri, a doua zi mi-am vandut Manduca si m-am pus la rand pentru o Luna nou-nouta, fericita ca un copil, din nou. Ce conteaza ca G e intr-o pasa non-purtat in care vrea sa mearga pana pica lat de oboseala? Eu ma uit zambind in fiecare zi la Luna mea inflorata, asteptand sa intram din nou in gratiile piticului si sa ne mai dragalim ca pe vremuri. Nu, in spate nu sta in nimic, deocamdata, dar n-am pierdut speranta. Toate fazele prin care am trecut pana acum imi spun ca la un moment dat, va vrea din nou purtat, altfel ca pana acum, si asta va fi frumos si bine si firesc.

andreea (7)
De cand mi-a scris Andreea povestea ei si pana la ultimele poze cu Luna, se pare ca lui G ii place, ocazional, si in spate :).


Recapituland, ma simt tare norocoasa ca am reusit sa ma adaptez cresterii lui G si preferintelor lui in schimbare, si ca ne-a fost bine de tot cu toate cele incercate. A fost micul meu capriciu, si nu mi-a parut rau ca am dat banii pe asta, in loc sa-i iau mai multe jucarii sau cine stie ce alte nimicuri. Daca as lua-o de la capat (si o voi lua la un moment dat cu #2), as da mai multe sanse slingului, m-as obisnui sa-l port pe sold cand devine curios, i-as canta mai mult si am dansa impreuna mai mult. Sunt sigura ca ne-am fi descurcat bine si numai cu slingul, dar toate au avut farmecul lor si s-au sincronizat perfect.

vineri, 1 iunie 2012

Povesti de purtat copiii - Adriana

Pe Adriana e posibil sa o stiti daca urmariti blogurile de parinti. Scrie pe Cei 3 ciobanei si ii puteti face oricand o vizita, sa vedeti daca spune adrevarul sau nu. :)))))))))) Glumesc, da?


Ea a fost printre primele persoane care mi-au trimis o poza cu sotul purtand slingul. Si astfel, sotul a fost eroul meu personal multa vreme :). Va las cu povestea ei, scrisa acum, la aproape doi ani de la acea poza.

_______________________________________________________


Când Diana m-a invitat să scriu un guest post pe blogul poartă-mă!, m-am simţit onorată şi m-am bucurat tare că am ocazia să împărtăşesc din experienţa mea, poate astfel ajutând mămicile in periplul lor prin multitudinea de informaţii despre babywearing.

In august se fac 2 ani de când îl purtam pe Andrei. Fiecare varstă şi-a găsit corespondentul în câte un sistem de purtare şi imi place tare mult cum am trecut prin diverse etape, ajutati şi asistaţi de aceste „cârpe”, cum le zic unii.

Noi am primit un sling cu inele chiar dinainte de naştere, cu vreo 2 luni. Ni l-a dăruit Claudia, care nu e mămică, dar care se ocupă cu asistarea mamicilor la naştere şi pregăteşte viitori părinţi pentru naştere prin cursuri Lamaze.

Citisem şi eu înainte un pic despre slinguri pe poartă-mă!, dar când l-am primit, am simţit că îl voi folosi, nu am avut nevoie de prea multă îndoctrinare. Nu m-am cramponat nicio clipă de veşnicele întrebări: „Nu va cădea de acolo? Oare stă bine? Oare respiră?”  Call it „intuiţie”, dar stiam că am nevoie de ceva să îl duc pe bebe în locuri unde cărucioarele nu ajung şi pentru noi asta era soluţia, dorindu-ne întotdeauna să integrăm copilul în viaţa noastră, nu să îl ferim de locurile pe undenoi ne petrecem timpul. Şi pe lângă toate astea, slingul mi se părea şi ultra cool. Dungi colorate, inel, bebe stă la piept, simţi un botic mic ce mustăceşte, adoarme instant, poţi să îl pupi fără să te apleci, ce poate fi mai „lovable” de atât? 

La 7 zile, in sling cu inele.

Tot la 7 zile, tot in sling cu inele, tot acasa :).

Prima oară Andrei a stat în sling la 1 săptămână de viaţă, tot Claudia ne-a ajutat şi l-a ataşat la piept la tati lui. Ne-a luat ceva până am învăţat să îl punem corect, dar cu puţină practică şi mai ales voinţă, reuşeam şi-n miez de noapte, cu ochii închişi.
La 3 săptămâni am fost într-un mini trip cu bebe, evident în sling. L-am dus „să vadă” Parcul Natural Comana (la jumătatea distanţei între Bucureşti şi Giurgiu). 

La 3 saptamani, la primbare prin Comana.

Tot 3 saptamani, aceeasi plimbare :).


Nouă intotdeauna ne-au priit plimbările şi ieşirile, aşă că ne-am gândit că şi lui i-ar plăcea la drum. Şi aşa a şi fostJ Pe la 2 luni iar l-am dus din nou în excursie, de data asta în munţii Siriului, jud Buzău. În sling fiind, a „vizitat” vulcanii Noroioşi şi Lacul Siriu. 


La 7 saptamani, in Muntii Siriu.

În sling cu inele a stat bine mersi până pe la 3 luni si jumate, după care a început să se opună cand încercam să îl puneam. Întâmplător (sau nu?) a coincis şi cu greva suptului (care din greu ne-a încercat răbdarea şi zilele şi care a ţinut aproximativ 3 luni.

Eu deja mă obişnuisem să mă plimb prin magazine, prin parcuri şi el să stea mulţumit acolo, să nu plângă că sunt prea departe de el (ca atunci când era în cărucior şi nu putea să adoarmă, de ex), să îmi adoarmă repede şi uşor în sling, să iau tramvaiul şi să mă duc rapid în zone mai îndepărtate de casă, unde cu căruciorul ar fi exclus să ajung, iar dacă aş fi luat taxi-ul de fiecare data, aş fi dat faliment în aceşti 2 ani de concediu de maternitate, aşa că nu m-am lăsat cu una cu două.

Am căutat soluţii, atunci am ajuns la Diana Herself să probăm mei tai, dar Andrei părea că nu se mai acomodează cu nimic. Cel mai probabil era într-o perioadă de mari achiziţii (învăţa să se rostogolească, să apuce jucării, să stea in fund, iar la 6 luni şi 3 săptămâni să se ridice singur in picioare.

L-am lăsat în pace, sperând să revină la sentimente mai bune privind BW. Tati lui mai încerca din când în când şi ciudat era că reuşea. Cine ştie, eram eu poate mai stresată (dar aşa dintr-odată?) 

La 6 luni, la prima intalnire LLL.


Între 6 şi 8 luni l-am mai purtat şi eu sporadic în sling, iar de la 8 luni a prins, într-un final glorios, drag de mei tai şi aşa l-am plimbat toată vara, inclusiv prin Thassos şi prin Deltă, în Sfântu Gheorghe. 

La 9 luni in MeiTai.

La 9 luni in sling cu inele.

La 9 luni in sling cu inele.

La 10 luni in MeiTai.

La 1 an in spate, in MeiTai.

Din când în când reveneam si la prima noastră dragoste, slingul.
Spre 11-12 luni, am simţit nevoia să îl ducem în spate, el să vadă mai multe, iar nouă fiindu-ne mai uşor aşa, vedeam pe unde mergem şi nu era mai dificil decât ai căra un rucscac la munteJ Mai întâi l-am montat la tati în spate, în mei tai. Eu singură, de ex. nu puteam să il folosesc astfel, asă că a apărut  o nouă nevoie: cea de soft structured carrier. Şi ne-am luat şi noi unul, când Andrei avea 1 an şi o lună. Şi din nou viaţa ni s-a schimbat. Montat în spate, a ajuns pe Vârful Ciucaş (1907 m) la începutul lui decembrie şi pentru că era destul de frig, era şi ferit de vânt cu un cover de polar. Jumătate din traseu a dormit, evident în spatele meu şi cu aerul proaspăt pe la năsuc.

La 1 an si 4 luni, nepurtat, dar cu cover :).


Acum avem si un sling fix (o acadea verde), măsura mea, mai mult ca accesoriu, că Andrei la un an si 9 luni, cât are acum, merge ff mult pe jos, dând şi o tură de IOR fără să ceară in braţe. Dar eu una mi l-am dorit extrem de mult, e prea cool :) şi e folositor, printre altele şi pentru alăptare discretă. 

La 1 an si 8 luni, in sling fix.

Fără aceste sisteme de purtare, viaţa noastră clar nu ar fi fost la fel de palpitantă, la fel de interesantă, nu am fi văzut atâtea locuri cu un bebe aşa mic.