marți, 12 noiembrie 2013

Eu si Alfie

Mult timp, când mă gândeam la Alfie, aveam în minte numai imaginea asta


Ok, o să vă las un moment. Gata? Dacă nu, e ok, puteţi să mai staţi un pic. Mai stau şi eu cu voi :).




Deşi a trecut ceva timp, deşi încă mai stau la imaginea asta mai mult decât normele decenţei :), între timp m-am îndrăgostit iremediabil de un alt Alfie. Şi dacă ne-am intersectat pe Facebook, ştiţi foarte clar cam cât de îndrăgostită sunt de celălalt Alfie. Alfie Kohn.  




Pentru că Alfie vorbeşte atât de frumos despre dragostea necondiţionată. Aia pe care o oferim copiilor noştri. Care copii se nasc toţi buni. Punct. Şi despre parenting.
In esenta, alegerea intre parenting conditionat si parenting neconditionat reprezinta de fapt o alegere intre doua moduri radical diferite de a vedea natura umana.

Şi despre cum, cât de inconfortabil!, noi suntem singurii care îi putem învăţa să fie răi. Despre cum putem să nu facem asta şi cât de greu e să luptăm cu noi.
Daca ni se pare atat de important ca ei sa nu devina "victime ale ideilor altora", trebuie sa-i educam "sa puna la indoiala toate ideile, inclusiv ale noastre". 

Pentru că Alfie merge mai departe de a încerca să controleze un comportament. Vorbeşte de sentimentele din spatele comportamentului păstrându-si empatia faţă de sentimentele părintelui dar fără a le pune pe primul loc.
O consecinta a dificultatii de a fi parinte este ca am putea fi tentati sa ne directionam energia spre inabusirea rezistentei pe care o opun copiii la cererile noastre, obligandu-i sa faca ce vrem noi. 

Daca nu suntem atenti, acesta ar putea deveni scopul nostru principal. Ne putem trezi alaturandu-ne tuturor celor ce pun mare pret pe docilitate si pretuiesc obedienta pe termen scurt mai presus de orice.

Pentru că Alfie vorbeşte, în afară de dragostea necondiţionată, despre toate acele moduri triste în care încercăm să controlăm comportamentele copiilor noştri.
The more that people in a culture want children to conform to traditional rules and authority (as oppose to thinking for themselves), the more likely, according to research, that they will use corporal punishment.

Şi despre pedepse, pe gustul meu, dar şi despre recompense.Tot pe gustul meu :).
Rewards and punishments are just two sides of the same coin -- and the coin doesn't buy very much.

Pentru că priveşte imaginea de ansamblu şi nu doar momentul prezent.

Şi pentru, de fapt, fiecare frază. Fiecare idee. Fiecare paragraf din cărţile lui.

Da, am avut-o, în România, pe Aletha Solter. Da, l-am avut pe Michael Tompson. Şi da, nu am scris despre ei. Nu pentru că n-ar fi bucăţi, idei de-ale lor care să nu mă atingă sau din care să nu fi învăţat ceva. Că sunt, o grămadă. Dar nu cu totul. Alfie Kohn e .. altceva. Pe Alfie eu una îl iubesc pe de-a-ntregul. Ca pe un copil, cum ar veni :). Nu e nimic care să nu îmi placă la el. Singurul criteriu după care am ales citatele de mai sus a fost Facebookul :D. Pentru că acolo le mai postasem fie eu, fie alte pagini pe care le urmăresc cu drag, toate despre copii buni şi liberi. Pentru mine, Alfie Kohn e Michel Odent-ul parentingului :).



Să vă spun cum am făcut când a postat Monica pe FB că vine Alfie? Cam cum ţopăiam singură prin casă în faţa calculatorului? Asta după primul moment în care am înţepenit şi am citit de vreo zece ori să văd dacă am înţeles bine. Şi dupa ce am dat o căutare pe google să fiu sigură că nu mai există un alt Alfie Kohn? :D :D :D

Să vă spun cum am sunat-o pe Monica să-i spun că  vreau să o ajut cu orice la Alfie? Că stau să împart pliante, dau cu mopul, fac orice, numai să ştiu că am făcut ceva pentru venirea lui Alfie?

Să vă spun cum am făcut când mi-a spus Monica că aş putea fi partener la venirea lui Alfie?

Neah, e prea jenant de spus în public :D.



Să trecem la lucrurile spuse frumos :).  Iată deci, anunţul oficial: Sâmbăta asta, Alfie Kohn va susţine două conferinţe în Bucureşti. Prima este despre şcolile pe care le merită copiii noştri, a doua despre parentingul necondiţionat. Aici aveti toate detaliile despre ele. Conferinţele Alfie Kohn în România. Eu o să fiu acolo, la amândouă. Ţopăind :D :D :D. Şi, cel mai probabil, o să povestesc pe Facebook live, la fel cum am făcut şi la lansarea cărţii. Ceea ce ne duce la punctul doi.




Ştiu că mulţi dintre voi au citit deja Unconditional Parenting. Dar da, acum e şi în română, sub titlul de Parenting Necondiţionat. Şi mama n-a lăsat-o din mână de ieri, de când i-am strigat că e alături de mine numai când viaţa mea intră în tiparul pe care-l vede ea pentru mine. Ştiu, am fost dură :), dar Parenting Neconditionat nu e o carte doar pentru părinţii din noi, e una şi pentru copiii din noi. Şi eu una, la fel ca pe Conceptul Continuu, aş recomanda-o oricui, fie că are copii, fie că n-are.

Şi pentru că Mona a fost tare drăguţă, mi-a lăsat şi două cărţi cu care să fac ce fac vreau eu. Ţopăind :D. Staţi liniştiţi, pe a mea am plătit-o, nu m-am schimbat deloc, nu facem lucruri 'din acelea' pe blogul meu :). Deci, dacă parintele din voi sau copilul din voi ar vrea să citească Unconditional Parenting în română, lăsaţi un comentariu mai jos şi mai rămâne să văd cum împart două cărţi la mai multe comentarii :).

*********

Monica e Monica Reu de la Asociaţia Pentru Comunicare Nonviolentă, care a reuşit să îl convingă pe Alfie să vină în România. Sunt convinsă că n-a făcut-o pentru mine :D, dar trebuie să spun şi aici: îţi mulţumesc, Monica!

Mai multe articole despre Alfie Kohn se găsesc pe siteul Totul despre mame, implicaţi şi ei în organizarea conferinţelor lui Alfie,1, 2, 3, pe paginile de FB Totul despre mame, .Asociaţia pentru comunicare nonviolentă, Poartă-mă!, sau dupa hashtagurile #AlfieKohn, #vineAlfie. Un like, o măslină, o atenţie, un share, sunt toate binevenite :). Iar evenimentul pe Facebook e aici