vineri, 22 ianuarie 2010

Pe sub mână

Acum mult mult timp, să fi tot fost prin liceu, am prins o fază (ştiţi voi, din aia de câteva secunde cât tot schimbi disperat programele în căutare de ... ceva) într-un film făcut acum şi mai mult timp.

Ea, o frumoasă (cum altfel? ) europeancă, răpită de un şeic frumos şi el (nu?) şi extrem de bogat (evident). Ea, dârză, refuza orice pentru că îşi dorea să fie acasă, nu sechestrată într-un palat luxos al unui bărbat pe care nu îl iubea.

Ei, şi el, frumosul dar durul, vine la ea în cameră să o ia la o cina care îi putea salva ... ceva important :), şi îi spune să se îmbrace. Pe patul ei stau două rochii (superbe, evident), una de-a ei, una de-a lui. Pe a ei o ia şi-o taie cu sabia-i (dăă...) şi îi spune ceva de genul: Asta e problema voastră, a occidentalilor: prea multe opţiuni!


Înapoi la mine. Am reuşit să găsesc, pitite printre slingurile fixe, două slinguri roşii. Evident, aş putea să le pun pe site. Dar ştiţi ce se va întâmpla, nu? Păi or să fie sigur 20 de persoane care vor considera că acela e slingul perfect şi nu le va mai plăcea nimic din celelalte modele. Vor rămâne veşnic cu gândul la el iar eu voi fi aşa de impresionată încât, la următoarea tură de materiale, iar nu apuc să fac verde.



Aşadar şi prin urmare, pe sub mână, pentru cine mai doreşte, cine mai pofteşte, cine are răbdare să citească diatamai postul, două bucăţi slinguri roşii. Grab it before it's done! (pfiu, ce mă amuză tehnicile ăstea de aburit cumpărătorul. Acum, dacă nu îl iei acum, nu vei mai vedea niciodată modelul ăsta. Vei regreta toată viaţa, e ultima şansă :)))) Ce-s 120 lei la casa omului pentru un copil aproape în slingul viselor tale? :))) )

3 comentarii:

Primesc cu drag orice comentarii, mai putin spam. Incerc sa raspund cat de repede.
Comentariile la posturile mai vechi de 14 zile sunt moderate si vor aparea pe blog cu o usoara intarziere.