Luna mare şi o ... campanie de testare?

Gata, gata, am rezolvat-o şi pe asta. Vă mulţumesc tuturor pentru răbdare, unele dintre voi au fost foarte... insistente? :D, deci îi mulţumesc şi Corinei pentru răbdarea cu care a răspuns tuturor mesajelor voastre. Şi, ştiţi cum e, copilului pentru că a fost alături de mine şi m-a suportat, mamei că mi-a promis că mă ajută, to my significant other pentru tot suportul moral, pietenilor pentru că au fost acolo, cetăţeanului ne-obişnuit pentru poze, bunului dumnezeu pentru.... Ăşa, acum înapoi la lunele pline. Mari. De todleri. În fine, aţi înţeles ideea.... [Acest articol a fost mutat pe site]

Despre cărucioare

Primesc constant întrebări referitoare la cărucioare, întrebări pe care le simt... într-un fel. Adica eu, of all people, sigur sunt împotriva cărucioarelor. Împotriva! Împotriva acestei invenţii malefice, acestei conspiraţii mondiale împotriva mamelor şi a copiilor. Când am refulat într-o zi pe facebook despre o mamă care îşi trântea copilul în cărucior, am fost întrebată dacă am ceva cu trântitul sau cu caruciorul. Ce???


Deci, care e părerea mea despre cărucioare?

Hai să o iau pe rând. Ce nu îmi place la cărucior?

Nu îmi place ideea că un copil trebuie sa stea în cărucior. Adică e musai. Pentru că dacă ai un copil căruia nu îi place în cărucior (şi asta e posibil să fie adevărat pentru majoritatea, în cea mai mare parte a primelor 6 luni, dacă nu tot primul an de viaţă), atunci copilul 'are ceva'. E defect, cum ar zice D despre pisicul nostru. Serios, copilul meu nu sta în cărucior. Am văzut atâţia care stăteau, al meu de ce nu vrea? De ce nu pot să merg şi eu liniştită nu-ştiu-unde, sa fac nu-ştiu-ce?

Nu îmi place că a devenit (marketingul să trăiască) ceva atât de popular încât nu există listă pe lumea asta, pentru gravide adică, care să nu aibă trecut căruciorul pe ea. Şi ştim bine că nu sunt tocmai ieftine, mai ales că ai nevoie şi de landou, ai vrea un sistem să pui şi scoica pe el (de ce? de ce? de ce să transporţi copilul în scoică? musai trebuie să scriu despre asta pe larg), iar timpul pe care îl investeşti în alegerea căruciorului şi discuţiile pe tema asta nu fac decât să îi crească importanţa.

Apoi, e ca amărâta de pompă de sân, biberonul, suzeta, laptele praf, ălea care sunt în casă, să fie. Just in case... Şi care prin simplul fapt că sunt acolo, în momentele în care eşti cel mai vulnerabilă, par un ajutor extraordinar. Şi nu-s, mama lor, nu-s!

Nu îmi place că hrăneşte delirul universal cu copilul care se învaţă în braţe. Cele câteva (15? 20?) ediţii de Babyexpo mi-au scos în faţă mulţi părinţi care puneau copilul la loc în cărucior imediat ce terminau de probat un port-bebe, să nu cumva să se obişnuiască. Cu accent pe imediat. Imediat! Plus câteva cazuri de părinţi care da, au cumpărat un port-bebe pentru momentele extreme, dar nu au mai probat copilul că stătea liniştit in cărucior şi nu voiau să rateze momentul.

Nu vreau să judec, deşi îmi e extrem de greu să nu o fac în anumite momente. Însă nu pot să nu simt o tristeţe teribilă atunci când văd astfel de întâmplări. Pentru că, cumva, atunci când e folosit la maximumul posibil, duce la o îndepărtare, o deconectare atât de nenecesară atât copilului cât şi mamei. Care au atât de multă nevoie de lumea lor. Aia în care se privesc în ochi şi se îndrăgostesc unul de altul. În fiecare zi. Tot mai mult, cu fiecare zi care trece. Aia în care, după primele ore/ zile/ săptămâni în care sunt doar ei doi pe lume, se transformă uşor într-o lume nouă, cea a mamei, a noii femei, în care copilul e parte integrantă, e prezent activ, creşte, prin ea, alături de ea, cu ea.

Da, un cărucior poate fi un mijloc de locomoţie bun. Poate fi o unealtă foarte bună. Din câte îmi amintesc de la D (şi de la copiii prietenelor mele de-o vârstă cu d, că doar de acolo am amintiri directe), există o perioadă când copiilor chiar le place în cărucior. Le place să vadă mult, să se uite la lume 'ca la televizor', iar dacă perioada asta coincide cu o vară călduroasă rau de tot, un cărucior poate fi o soluţie foarte viabilă. Căruciorul în sine nu e acea unealtă a diavolului. Modul în care îl folosim, însă, poate fi.

Nu, nu sunt împotriva cărucioarelor. Dar, vă rog, utilizaţi-le astfel încât să vă aducă şi vouă, şi copilului, ceva real şi bun. Chiar pot face asta!

Happy babywearing

Când am văzut prima oară, pe Facebook, clipul lui Pharrell cu Happy, recunosc ca nici nu m-am uitat. Nici măcar de curiozitate. Nici când au apărut din ce în ce mai multe clipuri cu Happy, in diferite oraşe. Şi nu ştiu cum, într-o dimineaţă, am dat un click. Posibil întâmplător :). Şi... asta a fost. Am ştiut că trebuie să facem unul cu mame 'purtătoare'....[Acest articol a fost mutat pe site.]

Guest post: ce faci si ce nu faci

... când vezi pe strada părinţi ce îşi poartă copiii în sisteme nu tocmai ergonomice. 

Articol scris de Andra@bunacrestere. Daca vreţi să publicaţi pe blogul poartă-mă, trimiteţi cu încredere :) un semn la diana@poarta-ma.ro.

Eu sunt Andra, mama lui Andru , care implineste azi 6 luni si este purtat exclusiv. Am trecut prin sling, wrap care este marea mea iubire si acum SSC. Am mai scris ganduri pe bunacrestere, nu prea multe fiindca bebe imi ocupa cam tot timpul, si dupa cum ti-ai dat seama nici eu nu sunt o bloggerita de succes. Inca! 

Ziua în care bebe urma să călătorească pentru prima oară cu tramvaiul.

Am aruncat o ultimă privire în oglindă înainte de a ieși din casă. Eram frumoși! Eu, veselă că am motiv să mă duc la mall, baiatul minunat și rotunjor în brațe la mine. Și cum orice tânără mamă din cartier cunoaște pe toate celelalte tinere mame din cartier cu care discută în parc despre ce mai fac progeniturile, imediat am zărit în stația de tramvai o față cunoscută. Dar surpriză: chipului cunoscut îi lipsea atașat veșnicul cărucior albastru. Tânăra mămică ieșise la plimbare cu soțul și cu copilul… în marsupiu. Tristă mi-a fost mirarea atunci cînd am văzut copilașul îndesat într-un cosmonaut de fâș și atârnat într-un carrier ne-ergonomic, cu fața spre lumea mare.

Am urcat împreună în tramvai și preț de două stații mi-am căutat cuvintele pentru a le spune că marsupiul de care erau atât de mândri nu este cea mai fericită alegere. În timpul ăsta, tăticul purtător mi-a analizat scurt SSC-ul și, compătimindu-mi copilul, a constatat că probabil copilul meu nu vede nimic fiindcă stă cu fața spre mine; plus că stă atât de crăcănat, iar materialul de pe spatele lui este atât de subțire și nu-i susține deloc spatele…

A atrage atenția celor neinformaţi în astfel de momente este o chestiune de responsabilitate. Ne-am făcut temele temeinic înainte de a decide cum să ne purtăm copilul. Argumentele ne sunt clare și le putem prezenta cu ușurință celor interesați. Din moment ce vedem greșeli flagrante de babywearing ce pun în pericol integritatea corporală a copiilor e de datoria noastră să atragem atenția asupra lor. La ce bun să avem atâta informație dacă nu o împătășim și cu ceilalți?

Părinții care își poartă copiii, chiar și în marsupii nesănătoase, fac asta pentru binele copilului. Chiar și intuitiv, ei au înțeles beneficiile extraordinare atât pentru copil cât și pentru părinte. Copilul este acolo unde îi e locul, în braţele părintelui, iar părintele are mâinile libere pentru cumpărături, mâna soţului sau a soţiei, joaca cu un copil mai mare. Aceștia aleg cu bună credință marsupiile, deși o fac în lipsa unei informări corecte. Tocmai de aceea am putea presupune că o informaţie la obiect nu ar deranja pe nimeni, ba din contra ar aduce plus valoare.

Din păcate, în realitate lucrurile nu stau mereu aşa. O astfel de intervenţie va fi adesea percepută ca o intruziune. Şi poate, în multe cazuri, chiar va fi. E greu să ne stăpânim să judecăm persoanele în cauză. Fiindcă fiecare are datoria de a se informa pentru a lua cele mai bune decizii pentru copilul lui. Şi da, recunosc, nu de puţine ori i-am judecat pe cei din jur, gândind că sunt un părinte mai bun decât ei. Înţeleg că o astfel de judecată este fundamental greşită dar totuşi cred că  este, pe alocuri, inevitabilă. Şi tocmai acest lucru ar putea distorsiona mesajul pe care ar trebui să-l transmitem părinţilor mai puţin informaţi: e bine să îți porți copilul, e rău să o faci într-un mijloc de purtare nesănătos pentru copil.

În plus, fiecare dintre noi credem că suntem cel mai bun părinte care există pentru copilul nostru. Şi chiar aşa suntem! De aceea ne simţim ofensați atunci când ni se sugerează contrariul, și o atare remarcă legată de o modalitate nesănătoasă de a purta copilul ar putea cu ușurință sugera contrariul. Ne irită adesea sfaturie nesolicitate legate de îmbrăcămintea, hrănirea sau educația copilului. Și atunci ezităm la rândul nostru când conștiința ne provoacă să oferim astfel de sfaturi sau considerații.

Ar fi trebuit atunci, în tramvai, să îi dau toate contra-argumentele, cunoștințe aveam cât cuprinde, însă condescendența din ochii tatălui m-a făcut să îngheț.

Am rămas cu o părere de rău autentică. Sentimentul de neîmplinire m-a urmărit mult timp de atunci. De ce nu am vorbit? În mine se ducea o luptă de-a dreptul. Realizam că dacă aș fi dat replica în acel moment aș fi riscat să o fac pe un ton superior și asta i-ar fi îndepărtat pe cei doi, fără a-mi atinge scopul principal: trezirea interesului pentru o mai buna informare.

De atunci m-am gândit mult la tipul de abordare potrivit pentru o astfel de situație, sau dacă există unul. Cred că am putea să spargem gheața prin simpla validare a intențiilor părintelui: bravo, să îți porți copilul e unul dintre cele mai benefice lucruri pe care le poți face pentru copilul tău. Iar apoi, dacă simțim deschidere din partea interlocutorului, să abordăm și problema mijlocului de purtare. Cred că subiectul poate fi unul delicat doar în măsura în care nu ne alegem bine cuvintele sau tonul potrivit.

Soțul meu îmi spune mereu că nu pot să-i salvez pe toți. Adevărat, însă nici măcar să nu încerc? Voi cum procedați în astfel de situații?

FESTIVUS. Al patrulea (?)

Parcă. Nu contează aşa mult, nu? Important e că e o zi suficient de neinteresantă (serios, marţi, 17? ) cât să se potrivească perfect de Festivus.

Pentru cine nu ştie ce e Festivusul de fel, iată, iar, filmuleţul.

Cum se aplică asta la poartă-mă? Păi ne alegem o zi, două, trei, şi le considerăm motiv de sărbătoare. De obicei, pentru că sunt eu foarte veselă în momentul ăla :D. Iar acum, ei bine, sunt foarte veselă :). Anul ăsta avem Festivus de trei zile, pentru că pe 20 e ziua mea, plus, cum ar veni, ziua blogului (5 ani! wow!), dar, de fapt, e vorba de ziua mea pe care aş dori să mi-o petrec cât mai offline. Bine, poate si online, dar sigur fara legatura cu firma. Ups :D

Bun, deci ce o să se întâmple? În fiecare din cele trei zile vom avea un produs la reducere, si un concurs pe Facebook. Penibil. Ca cel cu telenovelele. Sau cu muzica proasta. Inca ma mai gandesc :).

Marti, 17, vom avea toate wrapurile in stoc la reducere. Ma bazez pe Corina ca o sa avem si stocurile actualizate pe site pana dimineata, cand va treziti voi si vedeti postarile :). Si trei wrapuri de dat la concursul de pe FB.

Miercuri, 18, vom avea toate protectiile de iarna la reducere. Si doua de dat la concursul de pe FB.

Joi, 19, pentru prima data, la insistenţele publicului, vom avea Lunele la reducere. Şi una de dat la concursul de pe FB.

Iar vineri o să mă duc să mă culc, cadou de ziua mea, că am terminat cu demenţa de Festivus.

Eu zic că e un plan bun. Ne vedem pe Facebook, unde o să anunţăm şi codurile de reducere pentru fiecare zi de Festivus.


Happy Festivus! For the rest of us :)

10 Motive pentru care iubim LUNA

După ultimul Babyexpo, unde iar am primit feed-back de la voi, m-am hotărât să scriu cele mai des întâlnite motive pentru care se poartă Luna. Când m-am hotărât să scriu, voiam să pun 10. Nu m-am putut opri :). Deci, fără alte introduceri şi într-o ordine aleatoare...[Acest articol a fost mutat pe site.]

Eu si Alfie

Mult timp, când mă gândeam la Alfie, aveam în minte numai imaginea asta

Ok, o să vă las un moment. Gata? Dacă nu, e ok, puteţi să mai staţi un pic. Mai stau şi eu cu voi :).

Deşi a trecut ceva timp, deşi încă mai stau la imaginea asta mai mult decât normele decenţei :), între timp m-am îndrăgostit iremediabil de un alt Alfie. Şi dacă ne-am intersectat pe Facebook, ştiţi foarte clar cam cât de îndrăgostită sunt de celălalt Alfie. Alfie Kohn.  

Pentru că Alfie vorbeşte atât de frumos despre dragostea necondiţionată. Aia pe care o oferim copiilor noştri. Care copii se nasc toţi buni. Punct. Şi despre parenting.

In esenta, alegerea intre parenting conditionat si parenting neconditionat reprezinta de fapt o alegere intre doua moduri radical diferite de a vedea natura umana.

Şi despre cum, cât de inconfortabil!, noi suntem singurii care îi putem învăţa să fie răi. Despre cum putem să nu facem asta şi cât de greu e să luptăm cu noi.

Daca ni se pare atat de important ca ei sa nu devina "victime ale ideilor altora", trebuie sa-i educam "sa puna la indoiala toate ideile, inclusiv ale noastre". 

Pentru că Alfie merge mai departe de a încerca să controleze un comportament. Vorbeşte de sentimentele din spatele comportamentului păstrându-si empatia faţă de sentimentele părintelui dar fără a le pune pe primul loc.

O consecinta a dificultatii de a fi parinte este ca am putea fi tentati sa ne directionam energia spre inabusirea rezistentei pe care o opun copiii la cererile noastre, obligandu-i sa faca ce vrem noi. 

Daca nu suntem atenti, acesta ar putea deveni scopul nostru principal. Ne putem trezi alaturandu-ne tuturor celor ce pun mare pret pe docilitate si pretuiesc obedienta pe termen scurt mai presus de orice.

Pentru că Alfie vorbeşte, în afară de dragostea necondiţionată, despre toate acele moduri triste în care încercăm să controlăm comportamentele copiilor noştri.

The more that people in a culture want children to conform to traditional rules and authority (as oppose to thinking for themselves), the more likely, according to research, that they will use corporal punishment.

Şi despre pedepse, pe gustul meu, dar şi despre recompense.Tot pe gustul meu :).

Rewards and punishments are just two sides of the same coin -- and the coin doesn't buy very much.

Pentru că priveşte imaginea de ansamblu şi nu doar momentul prezent.

Şi pentru, de fapt, fiecare frază. Fiecare idee. Fiecare paragraf din cărţile lui.

Da, am avut-o, în România, pe Aletha Solter. Da, l-am avut pe Michael Tompson. Şi da, nu am scris despre ei. Nu pentru că n-ar fi bucăţi, idei de-ale lor care să nu mă atingă sau din care să nu fi învăţat ceva. Că sunt, o grămadă. Dar nu cu totul. Alfie Kohn e .. altceva. Pe Alfie eu una îl iubesc pe de-a-ntregul. Ca pe un copil, cum ar veni :). Nu e nimic care să nu îmi placă la el. Singurul criteriu după care am ales citatele de mai sus a fost Facebookul :D. Pentru că acolo le mai postasem fie eu, fie alte pagini pe care le urmăresc cu drag, toate despre copii buni şi liberi. Pentru mine, Alfie Kohn e Michel Odent-ul parentingului :).



Să vă spun cum am făcut când a postat Monica pe FB că vine Alfie? Cam cum ţopăiam singură prin casă în faţa calculatorului? Asta după primul moment în care am înţepenit şi am citit de vreo zece ori să văd dacă am înţeles bine. Şi dupa ce am dat o căutare pe google să fiu sigură că nu mai există un alt Alfie Kohn? :D :D :D

Să vă spun cum am sunat-o pe Monica să-i spun că  vreau să o ajut cu orice la Alfie? Că stau să împart pliante, dau cu mopul, fac orice, numai să ştiu că am făcut ceva pentru venirea lui Alfie?

Să vă spun cum am făcut când mi-a spus Monica că aş putea fi partener la venirea lui Alfie?

Neah, e prea jenant de spus în public :D.



Să trecem la lucrurile spuse frumos :).  Iată deci, anunţul oficial: Sâmbăta asta, Alfie Kohn va susţine două conferinţe în Bucureşti. Prima este despre şcolile pe care le merită copiii noştri, a doua despre parentingul necondiţionat. Aici aveti toate detaliile despre ele. Conferinţele Alfie Kohn în România. Eu o să fiu acolo, la amândouă. Ţopăind :D :D :D. Şi, cel mai probabil, o să povestesc pe Facebook live, la fel cum am făcut şi la lansarea cărţii. Ceea ce ne duce la punctul doi.

Ştiu că mulţi dintre voi au citit deja Unconditional Parenting. Dar da, acum e şi în română, sub titlul de Parenting Necondiţionat. Şi mama n-a lăsat-o din mână de ieri, de când i-am strigat că e alături de mine numai când viaţa mea intră în tiparul pe care-l vede ea pentru mine. Ştiu, am fost dură :), dar Parenting Neconditionat nu e o carte doar pentru părinţii din noi, e una şi pentru copiii din noi. Şi eu una, la fel ca pe Conceptul Continuu, aş recomanda-o oricui, fie că are copii, fie că n-are.

Şi pentru că Mona a fost tare drăguţă, mi-a lăsat şi două cărţi cu care să fac ce fac vreau eu. Ţopăind :D. Staţi liniştiţi, pe a mea am plătit-o, nu m-am schimbat deloc, nu facem lucruri 'din acelea' pe blogul meu :). Deci, dacă parintele din voi sau copilul din voi ar vrea să citească Unconditional Parenting în română, lăsaţi un comentariu mai jos şi mai rămâne să văd cum împart două cărţi la mai multe comentarii :).

*********

Monica e Monica Reu de la Asociaţia Pentru Comunicare Nonviolentă, care a reuşit să îl convingă pe Alfie să vină în România. Sunt convinsă că n-a făcut-o pentru mine :D, dar trebuie să spun şi aici: îţi mulţumesc, Monica!

Mai multe articole despre Alfie Kohn se găsesc pe siteul Totul despre mame, implicaţi şi ei în organizarea conferinţelor lui Alfie,1, 2, 3, pe paginile de FB Totul despre mame, .Asociaţia pentru comunicare nonviolentă, Poartă-mă!, sau dupa hashtagurile #AlfieKohn, #vineAlfie. Un like, o măslină, o atenţie, un share, sunt toate binevenite :). Iar evenimentul pe Facebook e aici. 

Despre doule

Mai ştiţi bannerul cu venirea lui Michel Odent la Bucureşti? Ăla pe care l-am pus în septembrie şi, deşi Odent a venit la 1 octombrie, a stat pe blog până prin ianuarie? Bun, despre asta vorbim :).

_______________________________

Am fost la cursul de doula ţinut de Michel Odent şi Liliana Lammers. Şi, patetic vorbind, mi-a schimbat viaţa. Am fost acolo nu neapărat pentru că doream să devin doulă, ci pentru că, recunosc, m-am gândit că Odent are deja 80 şi ceva de ani şi nu vreau să păţesc ca la Jack Newman, unde am ratat cu graţie vizita sa în România. Că am plecat de acolo alt om... asta e altă poveste.



Ca să vedeţi cât de frumos s-au legat, pentru mine, lucrurile, trebuie să ştiţi că doulele 'au apărut' în urma unui studiu despre Kangaroo Mother Care.

În anii '80, după ce cadrele medicale au observat scăderea numărului de decese la prematuri de la 70% la 30% numai lăsând copilul pe pieptul mamei (1), au decis să studieze dacă acest lucru se întâmplă peste tot. Aşa că, în anumite maternităţi, au fost trimise tinere, de obicei studente, care să 'ţină contabilitatea'. Să noteze câte mame îşi primesc copiii pe piept după naştere, câte nu, şi cum evoluează aceştia. Dar, vedeţi voi, femeile care erau acolo numai ca să facă 'contabilitate', fără nici un fel de pregătire medicală, erau, spre deosebire de majoritatea cadrelor medicale de la noi :P (2), oameni. Şi nu puteau sta degeaba. Aşa că, dacă gravidele în travaliu le cereau ajutorul, ele ajutau. O vorbă bună, un pahar cu apă, o strângere de mână, un zâmbet. Lucrurile acelea mici şi extrem de importante pentru care cadrele medicale nu au timp.

Ei bine, într-una din aceste maternităţi, în Guatemala, după intervenţiile unei astfel de femei fără nici o cunoştinţă medicală, care era acolo doar pentru a completa fişe, s-a observat o scădere majoră a naşterilor cu complicaţii (3). Studii ulterioare (4) au confirmat faptul că prezenţa unei doule la naştere scurtează travaliul, scade riscul de cezariană şi de utilizare a forcepsului la naştere.

Deci ce e, de fapt, doula?

Daca întrebi un medic, cel puţin de la noi, cel mai probabil răspuns e: "nimic". Dacă întrebi o mamă care a avut alături de ea, la naştere, o doula, răspunsul va fi unul diferit.

Doula este o persoană fără pregătire medicală, care însoţeşte mama la naştere şi care, spre deosebire de cadrele medicale, nu este acolo pentru a monitoriza travaliul, ci e acolo pentru mamă şi familie.
Ce poate face o doula? Te ţine de mână, îţi umezeşte buzele, îţi pune comprese reci pe frunte, îţi face masaj. Îţi face întuneric, vă uitaţi împreună la film, te ţine de vorbă sau îl face pe soţ să tacă :), o sună pe mama sau pe bunica, îti oferă un umăr pe care poţi să plângi, sau nu face nimic. Te încurajează, te susţine, te ajută, empatizează cu tine şi îţi oferă respect, siguranţă, căldură şi confort.

Doula poate oferi ajutor şi post-partum. Poate să îţi gătească o masă în prima zi acasă, să arunce două rufe la spălat, sau doar să te asculte.

E un fel de mamă/ soacră/ soră/ bunică dar fără toate părţile nesuferite :). E o persoană cu tact, care a trecut prin tot ce vei trece tu şi care îţi e alături în acele momente. Aşa cum ai tu nevoie.

Ce nu e doula?

După cum am mai spus, şi vreau tare mult să repet, pentru că am impresia că, la noi, există o mare confuzie, doula nu e moaşă. Deşi este posibil ca o moaşă sau un medic să fie şi doula, doulele nu au nici un fel de competenţe medicale.

O doula îţi va putea spune când travaliul progresează (noţiuni de bază, poate cronometra contracţiile şi poate aprecia intensitatea lor după comportamentul tău) şi ar trebui să mergeţi la spital, însă nu îţi va măsura dilataţia, nu îţi va monitoriza bebeluşul şi nu are pregătirea necesară pentru a recunoaşte posibile complicaţii în timpul travaliului. În plus, doula nu îţi va prinde copilul :).

Doula poate veni cu tine la spital şi te poate ţine de mână (la figurat, la propriu numai dacă asta vrei :) ), şi la o naştere naturală şi la o cezariana la cald, dar nu are nimic de spus în faţa cadrelor medicale. Poate sta cu tine la naşterea acasă dar nu va şti să facă nici un fel de proceduri medicale şi nici nu este răspunzătoare pentru mamă sau copil.

Cum ar zice Artanu', doula e soru-mea, bă! :)




În această săptămână, între 22 şi 28 Martie, se sărbătoreşte World Doula Week. Acesta este motivul pentru care m-am mobilizat să scriu pe blog, după atât de mult timp de la curs. Pentru că lumea trebuie să ştie că doulele există. Şi că pot fi acolo, când ai nevoie. Şi că, dacă o femeie cu un clipboard a putut schimba atâtea naşteri, o femeie care e acolo pentru mamă şi care ştie ce să facă sau să nu facă, poate însemna o diferenţă majoră.

Cursul de paramana doula a fost unul extraordinar, celor care sunteţi în altă ţară şi aveţi ocazia să mergeţi la o conferinţă sau un curs al lui Michel Odent (pentru că la noi nu se mai întrevede nici unul într-un viitor apropiat), vă recomand să faceţi asta, indiferent ce planuri de viitor aveţi. Fie că vreţi să începeţi ceva nou, fie că aşteptaţi un copil, fie că aveţi deja unul.

Iar vouă, celor din ţară, vă recomand să vă uitaţi un pic, când aveţi timp, pe linkurile de mai jos. Postul meu de azi e o poveste de spus între prietene, datele de mai jos sunt însă uluitoare. Pentru că atât de puţin poate face atât de mult.


La mulţi ani, deci, nouă, doulelor de pretutindeni! (oh, how lame :D)



______________________________________
1. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC527708/
2. http://www.rfi.ro/articol/emisiunile-rfi-ro/nasterea-maternitatile-romanesti-abuzuri-umilinta-situatii-degradante
3. http://www.blessedexpectations.com/birthdoula/doulastudies.html
4. http://doula.org.uk/content/research-doulas
http://childbirthconnection.org/article.asp?ck=10272
http://www.nurturingbirth.co.uk/medical_views.html

**********

Alături de mine, la cursul de doula, au participat câteva fete dragi pe care cel mai probabil le ştiţi şi voi din on-line şi care sper să scrie şi ele despre experienţa lor de doulă în această săptamână.

Irina Popescu - Naşte cum simţi
Raluca Bradea - Lucruri mărunte - http://mateicelmic.blogspot.ro/2013/03/sa-aducem-pacea.html
Ralu' Contiu - Ţara lui Habarnam

Am fost, în total, 40 de femei şi un bărbat :), din toate colţurile ţării.

Atelier de umplut burtici

De când ne-am mutat în căsuţa din Chesarie, mă chinui să-mi aduc materialele. Le ştiţi, ălea de păturici. Cândva, în jurul crăciunului, s-a întâmplat minunea şi le-am adus pe toate. Aşa că, de două luni, stau şi mă uit la ele. Între alte zeci de proiecte, toate materialele mele stau pe post de tablouri. Arajate frumos, inclusiv toate peticelele călcate şi sortate pe culori şi mărimi. Dar stau.

Acum vreo două săptămâni mi-am luat inima-n dinţi. Am început cu o întrebare pe Facebook şi am văzut că nu-s singura căreia i se pare o idee buna ca toate materialele ălea să prindă viaţă cu ajutorul copiilor. Într-o primă fază mi-am cumpărat 20 de kilograme de umplutură :D. Şi, cu d, am început să meşterim. Mai întâi un mostruleţ, design propriu, apoi un norişor de vise. Cu pisici, elefanţi, girafe, fluturi... Ştiţi voi, perfect pentru gânduri zburătoare. Acum facem un puf de stat cu picioarele în sus, plus încă două proiecte cu două fetiţe, în stadiu de concept, ce-i drept, pentru că le place atât de mult să tragă la maşină încât îmi pare că au uitat scopul final :D.



Aşa că m-am hotărât să facem un atelier de umplut burtici. De monştri. Sau de prinţese. Sau de pisici. Sau de vise. Sau de absolut orice vă sau le trece prin minte. Sau doar de peticit, dacă li se întâmplă să se ia cu treaba :D.

M-am tot gândit la vârsta copiilor şi la ce ar putea face fiecare şi mi-am dat seama că nu aş putea ţine un atelier pe care să nu-l simt 100%. Aşa că va fi un atelier pentru toate vârstele.

Pentru copiii mici tare, de până în doi ani. Care pot ieşi la 'socializare' (în ghilimele, pentru că urăsc cuvântul ăsta când vine vorba de 'educaţia' copiilor; da, tot în ghilimele), pot desena sau doar imagina obiecte, iar părinţii le pot face monstruleţul visat. Sunt sigură că se vor simţi bine alegând materiale cu desene simpatice, îndesând umplutura sau doar sorbindu-i din priviri pe cei mai mari.

Pentru copiii până în 4-6 ani, care pot face chestii tot cu ajutorul părinţilor şi al meu, inclusiv tras la maşină, dacă sunt interesaţi.

Şi pentru copiii şi mai mari, care pot face totul singuri şi care nu au neapărată nevoie de părinţi.

Evident, şi pentru părinţi. E un prilej de relaxare, de stat de vorbă şi de meşterit chestii simpatice.



M-am gândit şi la program şi am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să avem un interval orar mai lejer, să zicem patru ore, în care puteţi veni oricând, în funcţie de somnul sau dispoziţia copilului. Cum nu se va face un singur lucru şi fiecare are ritmul şi imaginaţia proprie, puteţi veni oricând şi pleca la fel. (Nu mai târziu de 'ora închiderii', totuşi :) )Vă puteţi inspira de la ceilalţi sau puteţi veni ţintă :).


Aşadar vă învit sâmbătă, 2 martie, între 10.00 şi 14.00, la o gură de aer şi la lucru manual, la căsuţa noastră din str. Episcop Chesarie, nr.6. Pentru liniştea mea sufletească, vă rog să îmi trimiteţi un mail la diana@poarta-ma.ro ca să îmi confirmaţi înscrierea, să ştiu cu câte kilograme de petice şi umplutură să fiu pregătită :).

Costul atelierului este de 60 lei/ copil (exceptând cazul în care avem fraţi/surori, când fiecare va plăti 40 de lei.) Recomandarea mea este să existe un părinte/însoţitor pentru fiecare copil, fiindcă vor fi destule întrebări, la primul atelier, şi chiar şi cei mai îndemânatici s-ar putea să aibă nevoie de un pic de ajutor până se obişnuiesc. Dacă vreţi să veniţi şi la un al doilea atelier, s-ar putea fie să nu mai fie nevoie de prezenţa voastră, sau să puteţi veni în formula mama + 3 copii.

Veţi avea la dispoziţie tot ce vă trebuie, de la maşini de cusut la materiale, ustensile şi accesorii. Evident, veţi pleca acasă cu monstruleţi cu tot. Sau cu pisici. Sau cu pernuţe.

WrapTai-urile mici

Vă spun sincer că m-am gândit foarte mult dacă să fac wraptai-urile mici sau nu. Pentru că un bebeluş stă atât de bine într-un sling cu inele sau wrap, încât pur şi simplu nu vedeam necesitatea unui alt port-bebe. Dar Babyexpo e bun şi el la ceva. Pentru că acolo am văzut părinţi care, deşi recunoşteau imediat cât de bine stă copilul în sling sau wrap, tot nu treceau de bariera 'cârpei'...[Acest articol a fost mutat pe site.]