... când vezi pe strada părinţi ce îşi poartă copiii în sisteme nu tocmai ergonomice.
Articol scris de Andra@bunacrestere. Daca vreţi să publicaţi pe blogul poartă-mă, trimiteţi cu încredere :) un semn la diana@poarta-ma.ro.
Eu sunt Andra, mama lui Andru, care implineste azi 6 luni si este purtat exclusiv. Am trecut prin sling, wrap care este marea mea iubire si acum SSC. Am mai scris ganduri pe bunacrestere, nu prea multe fiindca bebe imi ocupa cam tot timpul, si dupa cum ti-ai dat seama nici eu nu sunt o bloggerita de succes. Inca!
Ziua în care bebe urma să călătorească pentru prima oară cu
tramvaiul.
Am aruncat o ultimă privire în oglindă înainte de a ieși din
casă. Eram frumoși! Eu, veselă că am motiv să mă duc la mall, baiatul minunat
și rotunjor în brațe la mine. Și cum orice tânără mamă din cartier cunoaște pe
toate celelalte tinere mame din cartier cu care discută în parc despre ce mai
fac progeniturile, imediat am zărit în stația de tramvai o față cunoscută. Dar
surpriză: chipului cunoscut îi lipsea atașat veșnicul cărucior albastru. Tânăra
mămică ieșise la plimbare cu soțul și cu copilul… în marsupiu. Tristă mi-a fost
mirarea atunci cînd am văzut copilașul îndesat într-un cosmonaut de fâș și
atârnat într-un carrier ne-ergonomic, cu fața spre lumea mare.
Am urcat împreună în tramvai și preț de două stații mi-am
căutat cuvintele pentru a le spune că marsupiul de care erau atât de mândri nu
este cea mai fericită alegere. În timpul ăsta, tăticul purtător mi-a analizat
scurt SSC-ul și, compătimindu-mi copilul, a constatat că probabil copilul meu
nu vede nimic fiindcă stă cu fața spre mine; plus că stă atât de crăcănat, iar
materialul de pe spatele lui este atât de subțire și nu-i susține deloc
spatele…
A atrage atenția celor neinformaţi în astfel de momente este o chestiune de
responsabilitate. Ne-am făcut temele temeinic înainte de a decide cum să ne
purtăm copilul. Argumentele ne sunt clare și le putem prezenta cu ușurință
celor interesați. Din moment ce vedem greșeli flagrante de babywearing ce pun
în pericol integritatea corporală a copiilor e de datoria noastră să atragem
atenția asupra lor. La ce bun să avem atâta informație dacă nu o împătășim și
cu ceilalți?
Părinții care își poartă copiii, chiar și în marsupii
nesănătoase, fac asta pentru binele copilului. Chiar și intuitiv, ei au înțeles
beneficiile extraordinare atât pentru copil cât și pentru părinte. Copilul este
acolo unde îi e locul, în braţele părintelui, iar părintele are mâinile libere
pentru cumpărături, mâna soţului sau a soţiei, joaca cu un copil mai mare. Aceștia
aleg cu bună credință marsupiile, deși o fac în lipsa unei informări corecte. Tocmai
de aceea am putea presupune că o informaţie la obiect nu
ar deranja pe nimeni, ba din contra ar aduce plus valoare.
Din păcate, în realitate lucrurile nu stau mereu aşa. O
astfel de intervenţie va fi adesea percepută ca o intruziune. Şi poate, în
multe cazuri, chiar va fi. E greu să ne stăpânim să judecăm persoanele în
cauză. Fiindcă fiecare are datoria de a se informa pentru a lua cele mai bune
decizii pentru copilul lui. Şi da, recunosc, nu de puţine ori i-am judecat pe
cei din jur, gândind că sunt un părinte mai bun decât ei. Înţeleg că o astfel
de judecată este fundamental greşită dar totuşi cred că este, pe alocuri, inevitabilă. Şi tocmai
acest lucru ar putea distorsiona mesajul pe care ar trebui să-l transmitem părinţilor
mai puţin informaţi: e bine să îți porți copilul, e rău să o faci într-un
mijloc de purtare nesănătos pentru copil.
În plus, fiecare dintre noi credem că suntem cel mai bun
părinte care există pentru copilul nostru. Şi chiar aşa suntem! De aceea ne
simţim ofensați atunci când ni se
sugerează contrariul, și o atare remarcă legată de o modalitate nesănătoasă de
a purta copilul ar putea cu ușurință sugera contrariul. Ne irită adesea
sfaturie nesolicitate legate de îmbrăcămintea, hrănirea sau educația copilului.
Și atunci ezităm la rândul nostru când conștiința ne provoacă să oferim astfel
de sfaturi sau considerații.
Ar fi trebuit atunci, în tramvai, să îi dau toate
contra-argumentele, cunoștințe aveam cât cuprinde, însă condescendența din
ochii tatălui m-a făcut să îngheț.
Am rămas cu o părere de rău autentică. Sentimentul de
neîmplinire m-a urmărit mult timp de atunci. De ce nu am vorbit? În mine se
ducea o luptă de-a dreptul. Realizam că dacă aș fi dat replica în acel moment
aș fi riscat să o fac pe un ton superior și asta i-ar fi îndepărtat pe cei doi,
fără a-mi atinge scopul principal: trezirea interesului pentru o mai buna
informare.
De atunci m-am gândit mult la tipul de abordare potrivit
pentru o astfel de situație, sau dacă există unul. Cred că am putea să spargem
gheața prin simpla validare a intențiilor părintelui: bravo, să îți porți
copilul e unul dintre cele mai benefice lucruri pe care le poți face pentru
copilul tău. Iar apoi, dacă simțim deschidere din partea interlocutorului, să
abordăm și problema mijlocului de purtare. Cred că subiectul poate fi unul delicat
doar în măsura în care nu ne alegem bine cuvintele sau tonul potrivit.
Soțul meu îmi spune mereu că nu pot să-i salvez pe toți.
Adevărat, însă nici măcar să nu încerc? Voi cum procedați în astfel de
situații?
