Nu e ca si cum n-as fi indragostita in fiecare zi de copilul meu.
Nu e ca si cum n-as fi cea mai cea cioara. Si el cel mai cel pui de cioara.
Si nu e nici ca si cum nu ma asteptam.
Si totusi...
Eram la o terasa. Masa destul de plina. Alex traversase pana la o banca de vizavi. Si d vrea sa-i mai cumpar ceva. Trebuia sa il las singur la masa si sa intru inauntru, sa comand, sa astept un pic, si sa ma intorc la el. Erau 20m, dar erau.
Mi-au trecut prin cap cele mai negre scenarii. Intr-un oras strain, un singur minut de neatentie. Si un copil realmente superb. Fara cioara, de data asta. Lasat nesupravegheat.
Da, du-te, nu e ca si cum o sa ma fure cineva.
Ei, oricum, tu stii sa tipi, nu? [asta pentru ca il ultimul timp ii place mult sa tipe]
Da, clar. Tip bine.
Si stii si sa lovesti, nu? [asta pentru ca am avut nu demult, iar!, discutii despre cum lovitul e ok numai in conditii foarte serioase, atunci cand trebuie sa te aperi]
O, da, stiu sa lovesc. Stiu si sa lovesc la ursuleti. Lovesc chiar bine la ursuleti! [ursuletii lui Kung Fu Panda, din filmul cu acelasi nume ;)]
Asa ca m-am dus. Cu sufletul strans, mergand mai mult cu capul in spate. Am comandat, am luat, am iesit. Un minut jumate.
Il gasesc vorbind la un telefon improvizat.
Cu cine vorbeai?
A, cu nimeni. Ma prefaceam, ca sa nu creada cineva ca sunt singur!
Recunosc, e una din cele mai grele lupte cu mine de pana acum. Si mai recunosc ca nu o credeam pe aia cu 'copii mici - probleme mici, copii mari - probleme mari'. Iarta-ma, Sabina, acum am inteles.
Pe de o parte mi-e teama. Mi-e o teama crunta de toti dezaxatii. Si de toate lucrurile groaznice care pot sa se intample fara sa poti face mare lucru, in afara de a incerca sa le previi.
Pe cealalta parte mi-e teama de mine. Mi-e teama sa nu cumva sa-i rapesc din experientele pe care trebuie sa le aiba, pentru care e pregatit, care fac parte din cursul firesc al vietii, tocmai cele care il vor ajuta pe el sa previna. Si mi-e teama ca teama mea sa nu devina, nejustificat, teama lui care sa-l acapareze. As vrea sa fie doar o parte dintr-un intreg pe care sa-l gestioneze singur.
Primii 20 de metri au fost facuti. Si el si-a gasit telefonul, si-a gasit modalitatea lui proprie de prevenire. Una mica, gandita de un copil de 5 ani. Si buna, if you ask me.
P.S. Acum vreo doua saptamani ne-a spus ca vrea si el un telefon. Si am inteles ca este for the right reasons. Imi puteti recomanda un telefon cu touch screen cat mai putin nociv? Ca mai sigur n-as putea spune.
Eu sunt terorizata de ideea ca ar putea sa-mi ia cineva copilul, motiv pentru care nu va fi lasat singur (in sensul de nescapat din ochi) pana la 12 ani sau minim 1,70 m si o centura colorata la karate. Nu cred ca asta inseamna ca-i rapesti experiente, ce experiente sa aiba la 8 ani de unul singur. O sa vad totusi cum ma impac cu ideea de tabara sau excursie cu multi copii pe care e greu sa-i supravegheze o mana de adulti.. pe de alta parte de Bucuresti mi-e frica, la munte parca e altceva.
RăspundețiȘtergereLa telefoane nu ma pricep :)
Olivia, exact asta am si eu in suflet. Ca trebuie sa-l protejez si sa stau cu ochii pe el pana la [tu zici 12, eu zic vreo ] 25 de ani :D.
ȘtergereSi apoi ma gandesc ca asa nu se va proteja singur, din contra. Nu e ca trebuie sa-l invat eu sa se protejeze, el are oricum instinctul asta. Dar eu nu trebuie sa i-l atenuez. Nush cum naiba, oricum e greu rau. Dar parca ma vad mai usor devenind overprotecting decat neglijenta. Deci incerc sa lucrez la asta.
Sa stii ca, atunci cand ne-am mutat la Slatina, unde eram intr-o zona muuult mai populata decat la Bucuresti si cu mult mai multi vizitatori, am facut jocuri :D. Cu mine care eram infractoare :D in multe feluri. Inclusiv din aia gen mama lu' Alba ca zapada. Asa, just in case...
O, doamne...this bring back memories. Mi-am dus copilul de mânuță până la scoală si înapoi până în clasa a IV (scoala era la 150 de metri, într-un cartier super linistit, trebuia traversată doar o alee) Până la urmă, învățătoarea m-a luat deoparte si mia zis gata, e momentul să-l lăsati să vină si să plece singur, nu mai merge asa :)
RăspundețiȘtergereNu l-am lăsat niciodată singur în casă, nici măcar 2 minute cât scoteam gunoiul sau ceva de genul ăsta până pe la 8-9 ani. Să mai zic să acum are 14 ani si tremur toată dacă nu-mi răspunde la telefon la primul țârâit? Asa sunt mamele, cred că asta-i în fisa postului
Eu nu as fi putut sa il las. Mi-e prea teama...:((( Ai avut mare curaj. Nu exista si posibilitatea in acel minut sa il iei cu tine? Sau il puteai vedea in permanenta?
RăspundețiȘtergereLoredana, ba da, se putea. Dar tocmai asta nu am vrut sa fac. Am vrut sa profit cumva de ocazie.
ȘtergereVad ca aici n-am scris, a spus Alex pe FB. L-am sunat sa se uite si el de peste drum :). Nu e ca si cum ar fi putut sa faca ceva, dar a fost .. nu stiu, cred ca a fost bine.
Nu stiu cum sa gestionez inca sentimentele legate de subiectul asta pt ca sunt impartita in doua. Pana am terminat liceul mama a fost overprotective cu mine, chestie care m-a deranjat crescator din clasa a 5a pana intr-a 12a. S-a potolit cand am plecat la facultate. Incercand sa fiu cat mai corecta in a analiza cum m-a influentat chestia asta pot spune ca nu mi-a facut damage foarte mare, dar nu mi-a facut nici foarte bine: mi-a creat mici complexe, mi-a indus frici pe care le simt ca nu sunt ale mele dar totusi ma afecteaza, m-a facut sa fiu uneori prea responsabila pt probleme care nu erau ale mele, in liceu devenisem mama dolores a grupului. Stiu ce a stat in spatele acestor actiuni ale ei, iubirea si grija pt mine, dar uneori imi doresc sa fi avut mai multa libertate, sau mai bine zis mai putine constrangeri. Eu oricum am fost echilibrata de mica, n-o spun ca sa ma laud, dar asta e adevarul, intotdeauna intre extreme, confortul meu era undeva la mijloc. Drept urmare nu am luat-o razna cand am dat de libertatea totala a studentiei. Altii in schimb au facut-o. Pana la urma e o ecuatie tare complexa si cred ca cel mai bine o rezolvi tinand cont de variabilele tale. E bine oricum sa ai dubii vis a vis de actiunile si reactiile tale ca parinte, te ajuta sa ramai deschis la schimbare. Acum ca am si eu o fetita ii inteleg altfel pe ai mei, pe o parte am fricile mele fata de mediul exterior, pe alta mi-e frica sa nu le repet lor greselile sau sa fac altele mai mari. Instincte protective ale mele am o gramada, iar pe langa ele e gramada indusa de ei de care ma chinui sa ma debarasez si nu reusesc niciodata in totalitate, e ca praful maturat sub pres. Copilul meu are 7 luni si prin chestia asta mi se pare normal sa fiu uneori exagerata, doar e spre binele ei. Doar ca ea creste, chiar repede si simt ca trebuie sa am grija sa cresc odata cu ea, sa nu raman in urma. Am ajuns sa ma bucur ca imi port copilul legat de mine si ca nu mi-l poate fura cineva :)) am tripuri proaste legate de carucior, vor trece si ele. Noroc ca nu las valul sa ma duca prea in larg :)
RăspundețiȘtergereIoana, tu stii ca eu te-am ochit din prima :). Am un sentiment foarte foarte fain fata de tine desi, de fapt, nu te stiu deloc. Dar stiu, si tot ce ai scris mai sus nu face decat sa imi confirme, ca esti si vei fi o mama tare buna. Dupa 'standardele' mele :)
ȘtergereDiana, ia zi, ai ciulit ochiul la mine :)))) (asta nu cred ca am s-o uit cat oi trai, am ras de m-am cocosat)
ȘtergereVai cum te inteleg. Andrei mi-a zis sa il las, ca se descurca singur. Si asa am sfarsit prin a-l pierde odata in Afi si odata in Ikea. Acum ii scriu nr meu de telefon pe mana (asa m-a rugat el) si il pandesc cu inima stransa cand imi zice ca se duce el sa aduca servetele sau sa ceara nota :))
RăspundețiȘtergereAlex, ce varsta are pustiul tau?
ȘtergereEu, una, in locuri aglomerate nu m-as aventura. Asta era un spatiu deschis, ne vedeam, ne auzeam usor. Mallurile mi se par cosmarul oricarui parinte. Ikea in week-end... si mai rau. Cel mai rau!
te referi La Ghe sau la Sofi (care are telefon?:)))
RăspundețiȘtergereexista samsuunguri care au cele mai putine radiatii, cu touch screen. Pe emag iti da si nr de radiatii.
Cele mai putine le au insa cele scumpe samsung, 1.24-0.35, galaxy S si galaxy sII, pt un copil de 5 ani no way asa ceva.
0.24 pardon. In printzip, tot ce e sub 0.70 e cat de cat ok.
Ștergeresaru'mana, ma uit acum
ȘtergereOff, si eu mor de teama ca o fura cineva, cred ca asta-i cea mai mare teama, pe langa aia ca i s-ar putea intampla ceva. Care de fapt, este usor legata de asta cu furatul, deci, e rau, ce sa zic. Tocmai am aflat ca peste o luna clasa ei, de copii de 2.5-3 ani!, se duce in excursie la ferma. Cu 2 madame si cu autocarul. N-am vrut s-o las. Acum 3 seri am auzit de cumplitul accident din Elvetia, in care au murit 22 de copii. Nu vreau s-o las, nu, nu, nu. Madame m-a facut sa ma simt prost, ca o mama overprotective cu copilul, asa ca am decis sa platesc banii de excursie, dar nu cred c-o las. Sunt exagerata?
RăspundețiȘtergereMaria,
Ștergeremie mi se pare o diferenta foarte mare intre a se sti singur si a sti ca cineva e acolo, o educatoare, mama, bunica... cineva. Adica cumva am mai mare incredere in instinctele lui daca stie ca e singur. Pe de alta parte, la 2-3 ani, ma gandesc ca nu poate verbaliza foarte bine. Stii filmuletul ala cu copilul care urla si cineva il lua de pe strada si nimeni nu reactiona? Ideea era sa iti inveti copilul sa strige 'asta nu e tata/mama'. Of, cred ca nici nu vreau sa ma gandesc la asta.
Iti dai seama cosmarurile mele, cu trei fete? Caci, fir-ar, la fete nu ai doar dezaxatii, ci si ... simplu, baietii mai mari. Nu trebuie sa fie minte pervertita, ci doar concoct de hormoni. :(
RăspundețiȘtergereCe sa zic, D., e, ca de obicei, genial de echilibrat. Si intelept. Isi merita telefonul ala.
Eu nu i-am luat inca si din motivul ca la scoala le sunt interzise. Deci ... ce-am facut, ca-n restul timpului sunt eu cu ele ... De istorii din astea cu malluri samd mi-e frica si nu mi-e, mediul e ceva mai relaxat aici la noi, plus ca ale mele chiar TIPA! :))
Maria - eu prima excursie am aprobat-o la 5 ani. Si am avut inima in gat toata ziulica! :)
Of, Alina, eu ma gandesc numai ca seamana cu o fetita, cu parul ala, si mi se face rau. Dar sa am una... sau trei...
ȘtergereCel mai mare paranoia si al meu. Te inteleg perfect, Di, si mie mi-a spus mama, care e mai serena in privinta asta si mai increzatoare in oameni, ca si copilul are dreptul la fricile proprii, pe care le va avea, nu ar trebui sa le primeasca in pachet pe ale mele, numai pt. ca eu nu imi dau seama limita aceea fina intre alert si paranoid. :-) Acum maschez. Va trebui sa ma calmez intr-un final. Dar o singura data, s-a intamplat ca m-am intors in Cora, dar nu am facut nici un pas, si nu mai era copilul. Am inghetat. Deci jur, ca a fost o scena Matrix, oamenii, sunetul, imaginea au intepenit in aer, eu ma vedeam de dinafara, rotind in jus, scanand geaca rosie. Eu cred ca in acele 30 secunde nu am luat aer si inima im statea. In momentul in care am facut primul pas spre serviciul clienti sa inchida tot, am zarit-o la 5 metri de mine. A fost acolo, numai cumva se misca exact la spatele meu, ca si tipul lui Kim Ki Duk din 3-iron. Am plans, am urlat etc.etc.etc. Nu mai folosim supermarkets, eu fac exercitii de relax si va fi cumva. In sling nu mai incape, asa ca ,,slingul" etern/magic va trebui sa devina din ce in ce mai invizibil si de lung. Dar prezent, totdeauna prezent.
RăspundețiȘtergereEu sunt mai relaxata in privinta asta. L-am lasat sa mearga pentru prima data singur dupa paine cand avea 5 ani. L-am privit de la etajul 4, el nu m-a vazut, n-a simtit teama mea. Pe masura ce a crescut si el a dorit sa faca singur lucruri, fara prezenta mea, a crescut si increderea reciproca. Acum e in clasa intai, ne pregatim ca in maxim doua saptamani sa mearga singur spre scoala si de la scoala spre casa. Are de mers vreo 5-600 de metri. O sa merg initial cu el (poimaine), ca sa stabilim traseul, pentru ca are multe stradute de traversat si vrem sa gasim cel mai safe drum. Apoi o sa plece si o sa se intoarca singur (dar eu il voi urmari din umbra, fara sa stie ca sunt pe acolo), apoi va merge singur. Probabil o sa aiba telefon pentru urgente si verificare, dar unul mai vechi, sa nu atraga atentia, pentru ca sigur se va lauda pe la scoala cu el.
RăspundețiȘtergereDe asemenea, sta singur in casa fara probleme, chiar si 3 ore, am inceput de pe la 5-6 ani, perioade foarte scurte, cat un drum pana la magazin, apoi am marit perioada.
Mie mi se pare ca sunteti cam prea protectoare cu ei, lasati-i sa prinda curaj si incredere in ei, sa nu se bazeze in orice circumstanta pe existenta voastra.
L-am pierdut si eu de doua ori. Prima data la mare (avea doi ani), cand facuse caca pe plaja si am fugit repede sa strang. Toti copiii aratau la fel. :) nici o bluza colorata, nici o sapca deosebita (a lui era galbena, deci fara culoare). L-am gasit dupa vreo 5 minute, se juca linistit cu un alt baietel, sub o umbrela.
A doua oara l-am pierdut anul trecut, in Disneyland, in oceanul de copii de acolo. Cred ca e mai nasol decat in IKEA. Era obosit, noi stateam la rand pentru un bilet, iar el a luat-o aiurea. S-a speriat rau, noi la fel. Nu avea scris nr de telefon nicaieri, dupa aia i-am tot pus biletele cu telefonul si adresa noastra.
Cu toate astea stiu ca acelea au fost accidente si ca nu merita sa aruncam anii de incredere pe care ni i-am contruit pana acum.
somnorici cu Matei :)
Baiat destept!
RăspundețiȘtergereIntr-adevar, Samsungurile au cele mai mici SAR-uri. Exista modele mai vechi cu toch care acum nu mai fac cu ochiul nimanui si pe care cred ca le mai gasesti pe la second-urile de telefoane in stare buna. Eu am S5230, antic, dar e foarte ok.
Ce frumos articol , abordarea dumneavoastra este de-a dreptu impresionanta ! Copilul este ceva special in vita fiecaruia !
RăspundețiȘtergereaha, deci nu sunt "paranoic android" cand nu scap fetele din ochi, oriunde ne-am afla!
RăspundețiȘtergere