O noua obsesie: quilty pleasures

Am avut o vreme când, ca orice adolescent care se respectă, purtam numai negru. Uni. Hai şi gri. Tot uni. Uşor-uşor au mai intrat în scenă cateva bleu-uri. Acum 2 ani, 9 din 10 bluze ale mele erau albe. Si din cele 9, 8 sigur erau uni, celelalte erau luate cu jumătate de gură :). Era de aşteptat ca, la un moment dat, să se umple paharul.

Aşa că la un moment dat m-am îndragostit de florile orientale. Şi m-am îndragostit atât de tare încât am dat iama ... peste tot. Până am ajuns să le comand din state, la un preţ de Japonia -producator+Japonia-adaos + transport +State adaos+transport-România. Şi, evident, mi-am făcut mei-tai-ul visurilor mele pe care nu am cu cine să-l port :). Cu atât mai mult cu cât ideea unui nou bebe e într-un stand-by relativ. Relativ spre deloc, în sensul asta.

Odata cu floricele mele m-am trezit şi cu o gramadă de mostre şi alte câteva zeci de materiale, că, nah, nu poţi să comanzi doar 4-5 m de material, dacă tot plăteşti un transport substanţial (ştiaţi că se plăteşte TVA statului român şi la taxa de transport?)

Eh, şi apoi m-a lovit: quilt! Păturici, gentuţe, mei-tai-uri...Şi de atunci lucrurile au luat-o razna. Ce-i drept, exista un fond, o predispoziţie genetică pentru acest razna :), îmi amintesc perfect când am stat o zi întreagă să îi fac lui d un hanorac cu un trenuleţ şi fular la fel, cu zeci de vagoane de toate formele şi... încărcăturile, exact cum desenam în parc, cu creta. Şi ciupercuţele şi altele care au degenerat din asta. Şi nebunia de husă de pătuţ, cu multe buzunare de toate formele pentru toate jucărioarele. Şi dacă aveam pozele pe laptop, sigur vi le puneam şi pe ele :)


Revenind. Prima păturică, cea de bebe, e o nebunie. A început ca o privire de ansamblu asupra mostrelor.


Si uşor uşor...





Nici nu-mi amintesc să mă fi deranjat să o matlasez fără picioruşul special, rătăcit pe undeva prin multele cutii cu accesorii pentru maşini. Si s-a făcut chiar şi aşa, matlasată cu model mare, moale moale şi incredibil de plăcută. Singurul ei dezavantaj e că mie nu îmi e deloc utilă, poate doar dacă mă hotărăsc să scot ceva din stand-by. Pentru că e fix pentru un nou-născut. Moale, micuţă, uşoară, subţirică, călduroasă şi cu poză direct de masă, să rimeze.




A doua era şi ea începută tura trecută şi ceva nu-mi plăcea. Cu siguranţă proporţiile şi parcă îi mai lipsea ceva. După o zi de holbat la ea cred că i-am dat de cap. Şi, trebuie să recunosc, am scăpat câte ceva printre dinţi la matlasat pentru că i-am mai pus două laterale şi a ieşit...maaare. Ceva mai mare decât un pat de copil. Şi ceva mai mov decât în poze. Dar moaleeee şi pufoasă şi bunuţă tare.




Ei bine, după cele două de mai sus a apărut d. Care ştia materialele, evident, de când au venit şi mă tot întreba ce să facem cu animăluţele. Nu-l vedeam în pantaloni sau cămaşă cu imprimeuri asa că a venit el cu idea. El care nu doarme niciodată acoperit. Şi aşa am primit prima comandă specială: păturică mare, cu animăluţe, în pătrate relaxate (aka ca pe dosul primei păturici). Special pentru poveşti seara, poate reusim să înlocuim cartea de căpătâi a copilului: catalogul lego!



Nu vă pun cât de mult mi-a plăcut să o lucrez. A fost primul lucru pe care d mi l-a cerut. Primul lucru din ceva ce ştiu eu să fac. Dacă aveam o fabrică mică de lego era mai simplu. Cred că atunci când mă va pune să-i proiectez casa o să înnebunesc.

Lucram la păturică cu vorbele lui în minte(mami, o să fie leşin) şi aveam genunchii moi şi fluturaşi în stomac. Şi voiam să o bibilesc, să fiu sigură că pitesc o grămadă de animăluţe, că avem zeci de poveşti de inventat pe lângă dar cumva să fie gata acum! nu mai încolo, pentru că o voia cu adevărat.







Şi e gata. Şi e frumoasă rău. La uscat şi plouă şi o vreau neapărat gata diseară pentru că avem multă multă treabă.