De ce nu răspund la sms

Bine, răspund la un momant dat, dar nu ca de obicei. Întotdeauna sun înapoi sau răspund la mail, chit că ajunge în spam şi tot pe mine cade măgăreaţa.

Aşa, ideea era că de o săptămână am fost în slow-motion. Cu absolut tot ce nu ţine direct de d. Pentru că ne ajunsese, amândurora. Veşnic telefoane, veşnic mailuri, veşnic întâlniri. Pentru mulţi alţi copii, nu şi pentru el. Mai bine zis, pentru el ce rămânea. Şi în multe dăţi rămânea mult prea puţin.Când am realizat ce se întâmplă era deja teribil de greu să ies din joc, şi să intru în al lui. Chiar şi atunci când îmi programam timpul special pentru el, cu mintea nu eram acolo. Şi atunci când eram pur şi simplu nu reuşeam să mă las purtată de el, să-i intru în joc, să mă bucur de şi alături de el. Şi după mai bine de o lună de încercări, cu suişuri şi coborâşuri dar pastrând aceeaşi direcţie ( corect ar fi, mai degrabă, sensul) graţie inclusiv unui festivus cu multă bună dispoziţie, am reuşit. Să îmi iau copilul înapoi şi să-i ofer mama aia pe care o ştia.

N-a fost uşor şi a durat foarte mult, mult mai mult decât mă aşteptam.Insă de o săptămână fix, facem lego. Dacă aveţi copii mai mici, nu ştiţi voi ce-i ciocolata :)), dar o să vedeţi, dacă aveţi copii ceva mai mari, ştiţi voi ce zic.

Pe scurt: avem o tonă de lego. Şi d tot mai voia. Am zis stop. Nu stop la cumpăraturi ci stop la plictiseală. Aşa că, de o săpămână, facem toate lego-urile din casă şi le aranjăm la vedere, nu pitite în cutii de care uită sau care nu-i stârnesc interesul. Eh, mai şi ieşim, însă absolut tot timpul pe care îl petrecem în casă, facem lego. Majoritar mic. Prinşi amândoi până peste cap.



Sincer acum, voi aţi putea să răspundeţi la telefon tocmai când Beverly îşi caută paleta de pizza? Sau când Jean-Luc şi-a pierdut bluza? Sau când Giordi e dispărut? Sau când Păroasa (sic!) şi-a pierdut faţa şi are mustaţă? Sau când ai musai nevoie de un gri de 4 plat fin? Sau când ai pierdut capacul la butelcuţa cu râsete? Sau când infractorul binefăcător (şi nu, nu-l cheamă Robin) evadează şi se chinuie să-şi scoată cătuşele? Sau când Muncitorul-din-setul-cu-camion-excavator-si-cilindru-compresor aşteaptă un pahar cu suc cu chimicale de la Benzinarul? Sau când Sebastian face bungee jumping cu pompa de la benzinărie?

Eu n-am putut. În sfârşit, eram atât de prinsă, atât de aproape de el, încât pur şi simplu nu am vrut să mai plec. Şi am avut o săptămână cum nu am avut de mult timp, urmată de un week-end şi mai şi. Sper din suflet că nu i-am încurcat teribil pe ceilalţi care au avut nevoie de mine. Săptămâna asta am fost în primul rând mamă. Şi sper ca aşa să rămână mereu. Bine, excludem babyexpo-urile :)