Ca şi cum nu ar fi de ajuns, nu ai nici macar garanţia că acea eşarfă pe care o laudă x e potrivita pentru tine.
Însă, dacă ai nevoie de ceva care să te ajute să-ţi ţii copilul aproape fără să-ţi rupi spatele/mâinile, dacă vrei doar să te delectezi cu ceva (un shopping mic, cum ar veni) dar acel ceva să nu te îndepărteze de copil (mai o suzi, mai o atenţie), atunci îţi poţi lua liniştita o eşarfa. Ba chiar mai multe.
Ei bine, există totuşi momente când o eşarfă chiar e 'life saver'. Şi acum vorbim de scenariul semi/pre/post/apocaliptic.
Să mă explic: avem o problemă majoră. Zic eu că apocalipsa ar fi una dintre ele...Ei, vine apocalipsa asta dar, ca orice om pe treaba lui, încerci să te salvezi. N-o să poţi să laşi copilul în urmă, deci trebuie să-l legi de tine şi să ...ceva ... fugi/te ascunzi ... în funcţie de măreţia scenariului. Acesta e topul preferatelor mele, cu recomandările de rigoare. Dacă aveţi alte idei măreţe sau sugestii pentru cazurile în care un sling vă salvează viaţa, va aştept.

Stiu, nu-i chiar apocaliptic, dar e un pic de sfârşitul lumii. Am putea să-i spunem, de fapt, post apocaliptic. În fine, să zicem că suntem în anul două mii şapte sute şi un pic, pamântul e un maldăr de gunoi, plante nu există aproape deloc. Ai venit cu Axioma înapoi acasă, cu restul graşilor (fără supărare) şi vă apucaţi, cu ajutorul roboţilor de treabă, evident, să reînverziţi planeta. Cu ce cari copilul după tine?
Eu zic clar sling. Mai laşi copilu’ pe jos cât culegi o cutie, se joacă un pic în ţărână, bagă degetele în nişte cutii compactate de Wall-E cât era cu ochii după Eva, adică nu foarte bine, se zgărie, vrea în braţe. Apoi vede inelul aruncat de Wall-E şi vrea iar jos că a uitat de durere. Şi apoi s-ar băga la un supt. Cum a apărut însă roboţelul umbrelă, a şi tulit-o după el. Cred că m-aş băga la unul fix, numai de aranjat inele şi de coadă prin praf n-aş avea chef.
Şi chiar dacă aveţi puradel care nu merge, tot o să se zvârcolească după un Burn-E catapultat, aşa că , dacă nu cumva aveţi vreo variantă care să mă dea pe spate, rămânem la sling. Fix.

Şi rămânem la partea în care monştrii strâng ţipete, Sully încă nu a întâlnit-o pe Bau, iar totul a luat o întorsătură cruntă, monştrii ajung diperaţi după energie şi sperie inclusiv adulţii, nu mai există 10-12, nu le mai e frică de contact. Bine, bine, nici ăsta nu e chiar apocaliptic, dar chiar nu suna aşa bine ‚scenariul horror preferat’.
Deci te trezeşti în miez de noapte cu monstrul înspăimântător ieşind din dulap. Da, au descoperit o cale de a deschide uşa chiar dacă încerci să o blochezi, sunt monştrii şi sunt mari, da? Super rapid trebuie să iei copilul (se înţelege că întreaga omenire realizează beneficiile salvatoare de vieţi ale dormitului împeună cu pruncul şi nimeni nu e nebun să-l lase singur în camera cu monştrii ce pot intra pe orice uşă), să ieşiţi din casă şi să aşteptaţi până se face lumină afară. Nu, monştrii nu s-au gândit să lucreze ture de noapte, sunt foarte răi de somn.
Ce iei?
Aş zice că la unul singur poţi fugi cu copilul afară în braţe şi-l poţi pune în wrap după ce reuşeşti să ieşi din casă. Şi doarme bine-mersi până dimineaţă. Nu cred totuşi că, speriat la maxim şi stresat la culme, mai reuşeşti să legi wrapul. Cât de meseriaşă ai fi. Iar la doi sau mai mulţi,clar sling. Îl pui super-rapid, îl iei şi pe-al doilea pe şoldul celălalt şi ai tulit-o. Dacă cel mic e mic mic şi mai vrea şi supt prin somn, reglabil, să ştii o chestie. Dacă doarme, totuşi, toată noaptea, votez pentru fix, dar, să fim serioşi, cine doarme toată noaptea? Reglabil rămâne.

Serios, ăsta e apocaliptic pe bune. Nu e chiar în viitorul apropiat, însă e primul pe listă după încălzirea globală şi destul de plauzibil.
Aşa, avem frig. Rău. Şi muult de mers, de căutat un adăpost, ceva de mâncare, protejat de prădători.
Nu încape îndoială, ai nevoie de un wrap. Din ala breaz, ţesut, cât de gros. Nu, nu pui copilul în spate, faci bine şi-l pui în faţă, îi protejezi obrăjorii şi-i dai cât mai multă căldură de la tine.
Poţi omorî animale pentru piei, e vorba de supravieţuire (a nu se confunda cu puiul carfurist), şi nu legi wrapul peste haină/pielea de animal. Cel mai probabil vei fi slabă de tot, deci o jachetă din timpurile noaste vă cuprinde perfect pe amândoi.

După cum ar trebui să fi aflat până acum, Superman e Super Single Dad. Şi nu unul oarecare, ci unul care trebuie să mai şi salveze lumea. Şi care mai şi zboară. Serios acum, nu te simţi aşa din când în când? Eu zic că te poţi identifica lejer cu personajul.
Un sling ar fi tare bun, şi o fi el Super forţos, însă clar mai poartă copilul şi în spate când nu-l lasă să zboare. Clar, şi bebe de Superman zboară! Deci trebuie să poată zbura şi cu copilul în spate, că doar nu l-aţi văzut pe Superman zburând 'pluta'.
Excludem wrapul, oricât de priceput ar fi Superman, n-am vrea să fie în viteză mare şi să nu reuşească să lege Supercopilul bine (şi ăsta mic zvăpăiat...). În plus, două rânduri de noduri sunt mai sigure decât unul, mai ales la viteze Superluminice. Cum ar veni. Deci clar, Superman o roaga pe mama să îi facă un mei-tai, eventual cu o broderie faină, cu, evident, un S. Şi renunţă la pelerină care e so 30's, în favoarea a patru bretele care-i fâlfâie în zbor. Cu roşu şi albastru, steaua style. Ah, şi cu Superglugă, în caz că Supercopilul seamănă cu alţi bebeluşi şi adoarme la drum lung.
No, sper că v-am mai lămurit cu ce eşarfă şi unde se potriveşte, daca vreţi să mă contraziceţi, sunteţi invitaţii mei.