sâmbătă, 20 februarie 2010

32 + 147 + 16 = ADD

În momentele în care prind televizorul deschis, îl mut pe AXN. Seriale medii sau peste, majoritatea la a doua sau a treia vizionare. La câteva zile mă enervez, e regulă. Părinţi care vin acasă si duc copiii la culcare, îi pupă de noapte bună, îi învelesc cu pătura, sting veioza şi se întorc la soţ/soţie/treburile lor foarte importante care fac subiectul serialului.

În Flash Forward, mama vine cu copilul la serviciul tatălui, tatăl ia fetiţa si o pupă apoi o lasă pe un scaun să astepte cât discută cu mama. În All Saints copilul şi bunica au accident de maşină, mama pupă copilul si îl lasă pe hol cu o asistentă fugind la bunică. În Medium, mama perfecta vine acasă, culca cele 3 copile şi iese în oraş cu o noua prietenă la un pahar. Tot ea le pune repede mâncarea de dimineaţă din care ele iau 3 guri si pleacă la şcoală.

Cireaşa de pe tort a fost All Saints, cu copilul cu accidentul. Care copil e pasat de la mamă la asistenta, de la asistentă la infirmier, de la infirmier la recepţioner. Care copil nu e băgat în seamă de nimeni şi e vesnic mustrat că vorbeşte când nu e cazul, se bâţâie pe scaun în loc să stea, dă jucării pe jos. Care copil, dupa toate aceste semnale (?!) e diagnosticat, evident, cu ADD. Attention Deficit Disorder, pentru cine nu cunoaşte. Care se tratează medicamentos cu o gramămadă de porcării periculoase şi pentru sănătatea unui adult.

Copilul meu e perfect. Evident, pentru că e al meu. Apoi pentru ca e crescut de mine, cioara, la fel de evident. Şi nu în ultimul rând e un copil linistit, pe treaba lui, extrem de concentrat în activităţile lui, inventiv, înţelegător (de multe ori mai mult decât un adult), iubitor.

32 de pagini de instrucţiuni pentru wrap mai târziu, 147 de poze photoshopate pentru wrap, 16 completare la slinguri, toate astea în 3 zile în care amândoi am fost răciţi, copilul meu e exemplu de ADD, ca la carte.

Răbdare zero, înţelegere zero, comunicare zero, hiperactivitate. Imposibilitatea de a se concentra pe ceva. Şi multe altele.

Nu, copilul nu are ADD, da, eu, mama, am abuzat incredibil de relaţia noastră.
Nu vreau să mă gândesc cam câte medicamente ar fi trebuit să bag în el să-şi 'revină', mai ales dacă aş fi căzut în capcana 'copilul are ceva'. Are, ce-i drept, dar are rezultatele acţiunilor mele şi nu defectele lui genetice. Vom rezolva cu timp, joacă, iubire şi multă bună-dispoziţie. Deja după jumătate de zi cu cele de mai sus 'rezultatele' sunt vizibil satisfăcătoare. Asta în limbaj de ADD, evident.

Despre mitul ADD: 1,2, 3

P.S. În tot timpul ăsta d nu era singur, a stat cu bunicii, la 1 minut de mine, am fost la el de fiecare dată când a cerut. Şi totuşi...

8 comentarii:

  1. Va imbratisam cald si va dorim si vremuri mai senine!

    RăspundețiȘtergere
  2. sa stii ca dupa cca 5 ani de tratat cu multa iubire add-urile periodice:D, copilu meu asta mare functioneaza exact asa: pus in pat, pupat de noapte bune , stins lumina si revazut fericiti dimineata.
    Acu are 7 ani si uneori se mai adauga si o carte, dupa care vin si sting lumina mai tarziu.


    Cand e baby expo ala odata?:)

    pupam d

    RăspundețiȘtergere
  3. Bineinteles ca `copilul are ceva`. Are mami si tati plini de iubire. Asta e raspunsul pentru cei ce se grabesc sa judece.
    Lume, lume... mie mi s-a spus si sa n-o mai iubesc atat, ca prea multa iubire dauneaza. :)))) Can you believe it?

    RăspundețiȘtergere
  4. Diana, ieri ti-am citit postarea si sa stii ca AXN e preferat si de mine, asa ca ce ai vazut tu am observat si eu.
    Azi m-am nimerit in Carrefour M. cu D. la mica fantana cu 2 rate de plastic, D adora sa se joace cu ele - si ma uitam la mesele de fast food, pline ochi de familii cu copii pana in 3 ani si. Din lipsa de preocupare faceam o trecere in revista, mai bine renuntam: copil mic plangea in carutul de carrefour, mama isi manca inghetata de la McD. linistita, tatal vorbea cu copilul mai mare si arunca priviri mamei, ceva de genu' "tu nu-l auzi, ca eu is prea ocupat!". Plansul se transforma in urlet, mama deranjata ii baga suzeta in gura si isi vede de inghetata. Tatal se ridica in picioare, se plimba in jurul mesei - dar nu se apropia de copil, arunca priviri in continuare.
    Copilul scapa suzeta, urletul se agraveaza, io ma intrebam cand va fi luat in brate.
    Mama isi manca linistita inghetata. Cand a terminat-o, s-a aranjat, a vorbit ceva cu cel mare, a strans ce avea de strans, apoi a incercat iar suzeta! Dar copilul deja super frustrat, era in criza. L-a luat in brate, iar copilul s-a cuibarit la pieptul ei plangand! Apoi, a inceput sa-l imbrace, nu a asteptat sa se linisteasca, asa ca un nou val de plans a venit.

    La alta masa copil mai marisor, mama il ruga sa ia 3 guri de sirop (medicament).Copilul nu si nu, toata familia pe capu' lui cu argumente, cu amenintari, cu alte cele. Copilul inghite siropu', mama ii da repede paharul de pepsi, tatal se intinde dupa el- nu e voie! - copilul bulversat, se supara, adultii isi vad de discutia lor. Doar siropul fusese inghitit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine zis, Diana! De ce te uiti la tv? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. :) aia, prima parte mi s-a insurubat si mie in minte ca o scena sf rau de tot; cum, in filmele americane, vezi ca toti parintii isi pun bebelusii in patut, ii invelesc, le zambesc, ii mangaie sau ii saruta pe crestet, le ureaza noapte buna cu o caldura parinteasca "emotionanta", dupa care sting lumina lasandu-si copii treji in plina negura si.. punct! parintii isi vad de viata lor, de propriul scenariu -drame sau momente fericite- mai departe. aici merita mentionat ca pruncul nu oracaie, nu protesteaza, de unde deducem ca el e foarte fericit cu tratamentul "binevoitor" si absolut natural descris ceva mai sus..
    cum ziceam, in realitate,treaba sf dupa mine.
    dar cum o vad in toate filmele americane, ma gandesc ca;
    -ori este un aspect care nu a preocupat scenaristul, deci e o eroare prin neglijarea unei realitati ce n-a contat;
    -ori asta e chiar samburele de adevar si ca, la ei, la americani, in tara tuturor posibilitatilor (de alta data), chiar si asta -copilul ideal- e posibil! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Gratiela, il fac ei sa fie `ideal`. :)
    Asta-vara am primit vizita unei doamne dragi, din Elvetia. Ap cu 2 camere, i-am amenajat patul din camera fetitei, noi urmand sa cosleeping in patul mare din camera mare, unde oricum dormim de obicei.
    S-a apucat biata femeie seara sa traga de patut, sa-l aducem in camera cu noi, cum adica doarme copilul cu noi?????? Si cum adica o plimb in brate sa se linisteasca, si aoleu, o pun pe burta mea sa doarma (stiti, colici si alte cele)????? Cand m-a vazut alaptand m-a rugat sa-i dau voie sa-mi faca o poza, pentru ca vede asta foarte rar...
    Ea a crescut 3 copii, dar i-a pus jos, ca in filme, in camera lor, in patut, si copiii au dormit. Toata noaptea. Bine, la inceput au plans, si-au ripostat, dar asta e alta poveste...
    Ce e `idealul`?

    RăspundețiȘtergere

Primesc cu drag orice comentarii, mai putin spam. Incerc sa raspund cat de repede.
Comentariile la posturile mai vechi de 14 zile sunt moderate si vor aparea pe blog cu o usoara intarziere.