Era mic. Doamne cat era de mic. Statea ca un puiut, facut ghemotoc, exact ca in garsoniera :). Manca, dormea si, cateodata, ne privea. Si zambea. Zambea mult. Si in somn zambea non stop, facea zeci de fatuce, toate fericite.
Si cauta sanul ca o cartita mica, cu ochisorii inchisi si cu gurita deschisa. Si tot ce isi dorea de la noi era sa fim acolo. Sa stea cu nasul langa san chiar si cand doarme, sa ne auda inimile, sa ne auda vorbind si respirand langa el. Si asculta..doamne, asculta orice. Era asa o relaxare pentru el sa il tii in brate si sa ii vorbesti. Orice. Oricat. Cat mai mult.
Si ii mai placea mult sa il plimbam. Sa adoarma in bratele mele in timp ce eu mergeam dintr-o camera in alta. Si mereu ma lua prin surprindere caci intra asa intr-o stare de relaxare cand il plimbam si ii vorbeam ca adormea instantaneu.
Si nu mai era asa de mic. Caci crestea cu aproape doua kilograme in fiecare luna. Si desi parea mult mai mare, el era tot puiul meu mic, mic mic, sufletelul acela drag care nu isi dorea decat sa ne aiba aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Primesc cu drag orice comentarii, mai putin spam. Incerc sa raspund cat de repede.
Comentariile la posturile mai vechi de 14 zile sunt moderate si vor aparea pe blog cu o usoara intarziere.