Ultimele Sud-Vest medii

Am promis că scriu pe blog când cele mov sunt pe terminate pentru că, în varianta on-line, sunt cele mai dorite slinguri. Nu şi la târguri, dar asta e partea a doua. Tot frumoase sunt şi în realitate, nu vă speriaţi, numai că şi celelalte arată super, plus că mai sunt şi taţi prin jur şi atunci alegerea nu mai e aşa uşoară :))



Deci e ultima oară când mai puteţi comanda modelul Sud-vest în varianta de lungime medie, mai am mai fix 5 slinguri. Vor mai fi câteva în varianta scurtă, le prevăd şi lor maxim 3 săptămâni. Până atunci, cu puţin noroc, vor fi gata modelele noi.

Gata pauza de lucru, back to motherhood.

Pauză

Pentru că nu vreau ca d să-şi amintească de mama aia care făcea treabă mereu, de mama aia care îi cumpăra toate jucăriile din lume sau de mămica răutăcioasă (aka obosită)

Pentru că vreau să-şi amintească de mama care se juca cu el, de râsul meu, de dansurile noastre, de plimbările noastre, de veselia care era odata în casa noastră.

Săptămâna asta veţi discuta despre comenzi cu Alex, veţi primi mailuri de la el şi coletele la fel.
Programul nu mai e non stop, ci numai între 10.00 şi 16.00, de luni până vineri. Weekendurile rămân exclusiv pentru familie.
Telefonul de contact se va schimba de săptămâna viitoare şi va funcţiona numai în timpul programului de mai sus.
Livrările se fac exclusiv până în ora 16.00

Am un copil şi el are o mamă pe care o vrea înapoi. Şi am de gând să i-o ofer aşa cum şi-o aminteşte, nu un substitut pal, mereu obosit, încercănat şi lipit de telefon sau calculator.

Îmi doresc din suflet ca toate mămicile să vadă cât de frumoasă poate fi mămicia cu copilul alături, fără să aibă mereu nevoie să delimiteze viaţa de dinainte de copil şi cea de după. Să vadă şi să simtă cât de bine, uşor, simplu şi comod e să-ţi porţi mereu copilul lipit de tine. Şi cât de bine e pentru el să aibă o mamă senină şi mereu prezentă.

Însă când asta mă face să nu pot face acelaşi lucru pentru copilul meu, trebuie să spun stop şi să reprogramez.

David, sunt gata!

Păturici

Calde. De pe masă. Pozate cu telefonul, scuzaţi.


Prima e o mare întâmplare fericită. Am descoperit în Carfurul din Militari un magazinaş al unui atelier. Câteva costume făcute de ei şi câteva materiale, un balot pe care trebuie să mă întorc să-l iau şi multe resturi de 1-2m. Absolut demenţiale, moi, din bumbac subţire şi cu imprimeuri geniale. Care m-au făcut să mă relaxez altfel decât îmi propusesem în ziua petrecută acasă.

Bucuria a fost reciprocă, tanti de acolo era tare mirată şi încântată când a auzit că ştiu să lucrez. Iar când m-a întrebat ce vreau să fac din ele şi i-am spus că nu ştiu, dar îmi plac la nebunie, ne-am dat seama că vorbim despre aceleaşi lucruri. Mi-a povestit cu mare bucurie că a mai avut o fată tânără (să vedeţi bucurie pe mine când a am auzit, deci a mai avut, adică şi eu sunt la fel :)) ) care a plecat cu o sacoşă de materiale de la ea săpămâna trecută.


Are 70x140, fix cât un pătuţ de copil care stă gol şi pe care se pune praful degeaba :))

A doua e Ikea my love. Aveam multe resturi rămase şi îmi plac toate la nebunie. A ieşit un păturoi de cca 90x150. Marginea albă e backgroundul, încă mă gândesc la finisaj. E destul de rigidă dar e perfectă pentru iarba din Herastrău, cât să nu simţi toate uscăturile.



Să vedem când apuc să le termin.

Poartă-mă +ZC = concurs

Un concurs mic pe ZC, un sling, wrap, mei-tai sau ce vă doreşte inimioara.

Găsiţi aici toate detaliile, însă musai trebuie să:

1. Anunţaţi pe blogul propriu că participaţi la concursul organizat de Ziarul Copiilor şi sponsorizat de Sling.ro şi puneţi un link către pagina de concurs.

2. Lăsaţi un comentariu cu linkul spre postul dumneavoastră de pe blogul personal.

3. Dacă nu aveţi blog, postaţi povestea dumneavoastră pe forumul “Jocuri şi concursuri” al Ziarului copiilor. Vă rugăm să respectaţi frumoasa limbă română. Spre deosebire de alte forumuri şi site-uri cu şi pentru copii, Ziarul Copiilor este un loc unde scriem româneşte. Termenul limită este vineri ora 20.00.



Succes!

Cooperativa munca în zadar.

Să nu mai trimit în plic, am zis eu, neştiind ce mă aşteaptă. Dacă băiatul ăla tot nu înţelege că în plic şi sub 500 g e plic, nu colet, măcar să fie o cutie şi să nu ajungă slingurile sau instrucţiunile şifonate.

Aşa că am comandat cutii. Nu, cu autoformare nu înseamnă că se formează singure nici măcar că te ajută. Înseamnă că au nişte amărâte de dungi pe ele şi tu stai şi impachetezi până ţi se acreşte.

A doua zi reorganizez casa, adică am mut mobila astfel încât cele 100 de slinguri care nu mai intră în 3 cutii medii şi arătoase să stea undeva în 100 de cutii mai mici şi mai puţin arătoase care miros a carton. Formez deci 100 de cutii, bag 100 de slinguri înăuntru şi înjur că nu toţi sunt la fel de isteţi ca aia de la ikea şi că fiecare cutie se închide cu o sforţare.

O zi mai târziu, etichetez cele 100 de cutii şi mai înjur o dată că va trebui să le deschizi când bag factura. Mă rog ca imprimanta să moara mai des.

După câteva zile descoper că, graţie dependeţei şi frigului de afară, pe ici pe colo prin depozitul de la fabrică se mai fumează înăuntru. Desfac, deci, suta de cutii şi îmi înjur nasul de fumător care nu mai e sensibil la fum şi care m-a lăsat să le împachetez prima oară.

Scot rebuturile şi închid iar cutiile, cu sforţarea cu pricina şi înjurăturile aferente celor care au făcut/copiat designul cutiilor.

Aş zice că sunt gata. Ha!

Realizez în ultima zi că e imposibil să merg la târg cu slingurile în cutii pentru că nu am loc să le depozitezi. Mă văd urcând treptele de la intrarea în polivalentă, coborându-le pe cele de la sala B, urcându-le iar, coborându-le pe cele de la intrare şi întorcându-mă la maşină pentru tura 2. Şi 3. Şi 4. Deci nu.

Desfac iar cutiile şi mut slingurile în ceva uşor de transportat. Cutiile ălea mai mari adică. Primele...

Şi mă întreb ce mai descoper mâine, uitându-mă la maldărul de cutii goale din sufragerie, dormitorul fiind plin de jumătăţi de femei plastice, cu picior şi fără, şi alte mici atenţii aferente târgului.

Să muncim, zic!

Ne vedem la Babyexpo. Invitaţii doriţi?

25-28 februarie
Sala Polivalentă
Sala B (cea mare de jos) la nr. 20. Ca data trecută, pe stânga.

Invitaţii: 2 perechi - cereţi şi vi se va da :)

Toate vizitele sunt binevenite, în special cele de vineri şi duminică după 12 când e mult mai liber.

32 + 147 + 16 = ADD

În momentele în care prind televizorul deschis, îl mut pe AXN. Seriale medii sau peste, majoritatea la a doua sau a treia vizionare. La câteva zile mă enervez, e regulă. Părinţi care vin acasă si duc copiii la culcare, îi pupă de noapte bună, îi învelesc cu pătura, sting veioza şi se întorc la soţ/soţie/treburile lor foarte importante care fac subiectul serialului.

În Flash Forward, mama vine cu copilul la serviciul tatălui, tatăl ia fetiţa si o pupă apoi o lasă pe un scaun să astepte cât discută cu mama. În All Saints copilul şi bunica au accident de maşină, mama pupă copilul si îl lasă pe hol cu o asistentă fugind la bunică. În Medium, mama perfecta vine acasă, culca cele 3 copile şi iese în oraş cu o noua prietenă la un pahar. Tot ea le pune repede mâncarea de dimineaţă din care ele iau 3 guri si pleacă la şcoală.

Cireaşa de pe tort a fost All Saints, cu copilul cu accidentul. Care copil e pasat de la mamă la asistenta, de la asistentă la infirmier, de la infirmier la recepţioner. Care copil nu e băgat în seamă de nimeni şi e vesnic mustrat că vorbeşte când nu e cazul, se bâţâie pe scaun în loc să stea, dă jucării pe jos. Care copil, dupa toate aceste semnale (?!) e diagnosticat, evident, cu ADD. Attention Deficit Disorder, pentru cine nu cunoaşte. Care se tratează medicamentos cu o gramămadă de porcării periculoase şi pentru sănătatea unui adult.

Copilul meu e perfect. Evident, pentru că e al meu. Apoi pentru ca e crescut de mine, cioara, la fel de evident. Şi nu în ultimul rând e un copil linistit, pe treaba lui, extrem de concentrat în activităţile lui, inventiv, înţelegător (de multe ori mai mult decât un adult), iubitor.

32 de pagini de instrucţiuni pentru wrap mai târziu, 147 de poze photoshopate pentru wrap, 16 completare la slinguri, toate astea în 3 zile în care amândoi am fost răciţi, copilul meu e exemplu de ADD, ca la carte.

Răbdare zero, înţelegere zero, comunicare zero, hiperactivitate. Imposibilitatea de a se concentra pe ceva. Şi multe altele.

Nu, copilul nu are ADD, da, eu, mama, am abuzat incredibil de relaţia noastră.
Nu vreau să mă gândesc cam câte medicamente ar fi trebuit să bag în el să-şi 'revină', mai ales dacă aş fi căzut în capcana 'copilul are ceva'. Are, ce-i drept, dar are rezultatele acţiunilor mele şi nu defectele lui genetice. Vom rezolva cu timp, joacă, iubire şi multă bună-dispoziţie. Deja după jumătate de zi cu cele de mai sus 'rezultatele' sunt vizibil satisfăcătoare. Asta în limbaj de ADD, evident.

Despre mitul ADD: 1,2, 3

P.S. În tot timpul ăsta d nu era singur, a stat cu bunicii, la 1 minut de mine, am fost la el de fiecare dată când a cerut. Şi totuşi...

Si pozele verzi. Si albastre

Cele două modele noi, cu un pic de verdeeee. Toate celelalte modele în dungi au culori aprinse. Aprinse tare :). Cele două noi sunt ceva mai liniştite, fără contraste mari şi în culori destul de...tăticeşti. Sper să vă placă cel puţin la fel de mult ca lui d.

Verdeeeeee

Ei bine, într-un moment nesperat, printr-o conjunctură cu totul si cu totul, am ajuns să am slinguri verzi. Deci, să vă explic. Stabilisem cu don' director să facem o comandă mare, cu urzelile stabilite si cu bătătura în diferite culori. Adică acelaşi model, alte culori. Prin nişte împrejurări extrem de nefericite (Veniţi acum să le vedeti, dacă vrem să schimbam ceva luna asta, daca nu, luna viitoare. 3/8 rosu si 1/8 albastru, cat am vopsit, si restul galben, ca in juma de ora dau drumul la vopsitorie. Acum, să fac 100 km acum, în mom asta, cu bărbatul la muncă şi copilul prin casă, sa-l iau în braţe, sa mă sui la volan, să conduc pe autostradă pentru prima oară doar eu cu copilul la oră de nesomn?!? Deci nu, nu poate să fie rău, ramane asa) am ajuns să am 1/8 albastru care trebuia să se combine cu galben şi să iasă verde. Si care n-a fost.

Si uite aşa am ramas cu un kilometru (la propriu :)) ) de material pe galben.


Bon, după cum ştiţi, la mine e un haos. Eu sunt tanti/ mama/ domnişoara aia drăguţă/ secretara/ băiatul de livrări/ patroana/ femeia de serviciu/ croitoreasa/ soţia/ muncitoarea.
Femeia de serviciu trebuie concediată pentru că în casă e dezastru. Băiatul de livrări face încurcături şi cheama curierul de 3 ori pe zi şi-şi ia cuvinte dulci, în gând. Gândul curierilor, evident. Secretara e promptă până când îi urlă ăla micu' să nu mai vorbească la telefon, moment în care întrerupe subit orice conversaţie. Domnişoara aia drăguţa apare o dată la 2-3 săptămâni când reuşeşte să iasă în Carfur (deci nu mall, da, carfur, asta e the ultimate :) ). Mama e vai de ea, abia apucă timp real cu copilul şi e veşnic îngropata în mustrări de conştinţă. Soţia e puţin plecată, a promis că se întoarce în primăvară dar nimeni n-a mai auzit nimic de ea de luni bune. Patroana vrea multe dar nu are oameni care s-o ajute :).

Ei din toţi ăştia micii din mine :), unul, mai isteţ, nu se ştie care, a reuşit să-i facă pe ceilalţi să tacă un moment şi .... şi ... a gândit! Da, incredibilul s-a produs. Şi ideea genială a venit. Vopsim! Vopsim galben şi facem verde. Rezultatele nu au putut totusi fi prevăzute cu exactitate, aşa că nuanţa e ... un verde. Dar e în primul rând, altceva, şi în al doilea rând, verde. Şi un pic albastru :)

Bucuria a fost neţărmurită pentru toţi, la fel ca şi acum câteva luni, la sosirea movului. De luni, pe site.

Pfiu...

Gata! Ne-am întors acasă.

Am muncit ca un câine. De fapt nu e tocmai corect, mai degrabă ca un cal care trage la o căruţă plină cu lemne în sus pe deal. Oricât de frumos i-ai vorbi şi cât de bine l-ai hrăni (chiar dacă e la conştientizarea propriilor kg şi a cantităţilor ingerate, adică nu la cură propriu-zisă :) ) tot are de tras căruţa aia plină şi grea într-o direcţie în care inerţia nu-l ajută.

Aşa, terminăm comparaţiile. Am ajuns acasă, cu 4 cutii de slinguri şi mei-tai-uri.
Mei-tai-urile sunt absolut superbe. Scriam de prea multe alegeri şi exact aşa am făcut, nu m-am putut opri. Am ajuns la vreo 20 buc toate diferite. Şi apoi m-am trezit că trebuie să calc, pozez şi împachetez 20 de mei-tai-uri. Lucru care a durat câteva ore bune, timp în care mă gândeam numai la câte slinguri puteam face în loc să calc şi să împachetez nenorocirile ălea de bretele. Aşa că pozele sunt..sub orice critică.. Nu am rezistat psihic la a îmbrăca 20 de mei-tai-uri pentru poză, nici măcar cu Greuţu' (un copil oricum nu rezistă la mai mult de 3-4). Bon, deci am 20 de mei-tai-uri sublime care lipsesc cu desăvârşire :).