Telefonul

Nu e ca si cum n-as fi indragostita in fiecare zi de copilul meu.
Nu e ca si cum n-as fi cea mai cea cioara. Si el cel mai cel pui de cioara.
Si nu e nici ca si cum nu ma asteptam.

Si totusi...

Eram la o terasa. Masa destul de plina. Alex traversase pana la o banca de vizavi. Si d vrea sa-i mai cumpar ceva. Trebuia sa il las singur la masa si sa intru inauntru, sa comand, sa astept un pic, si sa ma intorc la el. Erau 20m, dar erau.
Mi-au trecut prin cap cele mai negre scenarii. Intr-un oras strain, un singur minut de neatentie. Si un copil realmente superb. Fara cioara, de data asta. Lasat nesupravegheat.


Da, du-te, nu e ca si cum o sa ma fure cineva.
Ei, oricum, tu stii sa tipi, nu? [asta pentru ca il ultimul timp ii place mult sa tipe]
Da, clar. Tip bine.
Si stii si sa lovesti, nu? [asta pentru ca am avut nu demult, iar!, discutii despre cum lovitul e ok numai in conditii foarte serioase, atunci cand trebuie sa te aperi]
O, da, stiu sa lovesc. Stiu si sa lovesc la ursuleti. Lovesc chiar bine la ursuleti! [ursuletii lui Kung Fu Panda, din filmul cu acelasi nume ;)]

Asa ca m-am dus. Cu sufletul strans, mergand mai mult cu capul in spate. Am comandat, am luat, am iesit. Un minut jumate.
Il gasesc vorbind la un telefon improvizat.

Cu cine vorbeai?
A, cu nimeni. Ma prefaceam, ca sa nu creada cineva ca sunt singur!




Recunosc, e una din cele mai grele lupte cu mine de pana acum. Si mai recunosc ca nu o credeam pe aia cu 'copii mici - probleme mici, copii mari - probleme mari'. Iarta-ma, Sabina, acum am inteles.
Pe de o parte mi-e teama. Mi-e o teama crunta de toti dezaxatii. Si de toate lucrurile groaznice care pot sa se intample fara sa poti face mare lucru, in afara de a incerca sa le previi.
Pe cealalta parte mi-e teama de mine. Mi-e teama sa nu cumva sa-i rapesc din experientele pe care trebuie sa le aiba, pentru care e pregatit, care fac parte din cursul firesc al vietii, tocmai cele care il vor ajuta pe el sa previna. Si mi-e teama ca teama mea sa nu devina, nejustificat, teama lui care sa-l acapareze. As vrea sa fie doar o parte dintr-un intreg pe care sa-l gestioneze singur.

Primii 20 de metri au fost facuti. Si el si-a gasit telefonul, si-a gasit modalitatea lui proprie de prevenire. Una mica, gandita de un copil de 5 ani. Si buna, if you ask me.



P.S. Acum vreo doua saptamani ne-a spus ca vrea si el un telefon. Si am inteles ca este for the right reasons. Imi puteti recomanda un telefon cu touch screen cat mai putin nociv? Ca mai sigur n-as putea spune.

Trezeste in mine altfel de amintiri. Din alea simtite.

Imi spune ca am lasat un punct negru pe cartoful proaspat curatat. Si imi amintesc frustrarea pe care mi-o dadea indiferenta mamei, cum putea sa nesocoteasca acel infernal punct negru, stricat, de pe viitorul cartof prajit.

Imi aminteste de toate discutiile de cand invatasem sa ragai. Sa nu te ineci, nu mai fa asa, e urat, cand eu ma simteam atat de bine ca am invatat sa controlez o chestie asa ciudata. Deci ragaie. Mult.

Imi amintesc cand i-am tras scaunul mamei. Cel pe care trebuia sa se aseze. Pentru ca lucra super stresata si tot imi spunea ca termina imediat. Si m-am gandit ca e o gluma buna, ar relaxa-o. N-a fost. Dar toate 'obrazniciunile' lui sunt. Merita sa fie.

Imi amintesc multe. Poate ar trebui sa le scriu. Dar nu acum. Astazi sarbatorim.
5 ani de amintiri noi. Care rascolesc frumos. Si care scot la lumina doi copii frumosi.
Unul mai frumos ca altul, totusi :). Un inger de copil.

In continuare pletos. Si iar imi amintesc, de data asta frustrarea acelui 1 cm de par care invariabil era taiat atunci cand mergeam in vizita la bunica. De fiecare data. Si care-mi rascolea de neputinta mama, cum rar am vazut. 

Si totusi, sarbatorim, da? :) Va invit la o joaca cu lego, in cinstea evenimentului :)

Vaicareli

Terminat targ. Speram sa fie din ala de drag, a fost de criza.

De drag = lumea vine, probeaza, lesina de drag, cumpara => o saptamana de liniste dupa, ma mut linistita.
De criza = lumea vine, probeaza, lesina, se mai gandeste => doua saptamani demente dupa, cand se hotarasc toti. Nu ma mai mut linistita.


Sunt cu toate in doua luntrii, la 3 statii, 2 instalatori, 1 electrician si 2 tamplari distanta.

Laptopul, netul si cutiile sunt aici, slingurile si instructiunile acolo.
Eu si apa suntem aici, hainele acolo. Aici haine nu, acolo apa nu.
Patul e aici, lenjeriile de pat sunt acolo.
Mancare aici, acolo nici macar phd nu livreaza (3 statii :((( )
Curierul ala simpatic caruia ii lasam cutiile si fugeam la d si el imi baga awb-urile la posta e aici, cel nou care nu stie unde sa scrie rambursul e acolo :(


Am plecat a 3a oara la Ikea, am uitat lista.

Am ramas fara inele, fara 3 din modelele noi (al 4 lea e pe duca) si fara Nord.

Trebuie sa merg iar la posta sa expediez international si nu pot sa ma gandesc decat la pachetul venit inapoi din state (desfacut si resigilat) fara absolut nici un motiv (efectiv nu am avut putere sa ma trag de sireturi cu ei desi mi-au spus clar ca nu au nici cea mai vaga idee de ce a venit inapoi)


Intrebati-ma unde, in cele de mai sus, intra copilul :(((

Site mort/ De vacanta/ Chestii noi

In primul rând:
sâmbătă şi duminică, 29 şi 30 mai 2010 siteul va fi nefuncţional. La fel şi mailul. Totul va reveni la normal luni, însă mailurile trimise sâmbătă şi duminică nu vor ajunge la mine.


Ceva de vacanţă, pentru sufletul meu


Şi vă anunţ cu mare drag că am primit mostrele pentru două produse noi, extremele. Au trecut primele teste şi cât de curând vor apărea şi pe site.

Primele sunt slingurile din mătase naturală. De super mega fiţe dar care arată absolut demenţial cu blugi, tricou şi converşi. Partea nasoală e că super mega fiţele rămân valabile şi la blugi, adică vor avea un preţ năucitor. Pentru mine. Pentru alţii, poate nu :) Dar sunt absolut demenţiale!

A doua categorie e la cealaltă extremă. E vorba de wrapurile elastice. Au o durată de viaţă mai mică, pentru că se pot purta comod pentru o perioadă destul de scurtă de timp (până pe la 8 kg) dar fac tot posibilul ca acest lucru să se reflecte în preţ. Încă mă mai gândesc la varianta bio, fiind excelente pentru prematuri, dar cred că o să spun pas dacă nu reuşesc un preţ acceptabil.

Acestea fiind zise, mai am două perechi de invitaţii la târg, dacă aveţi nevoie, lăsaţi un comentariu mai jos.

Pa şi pusi (ne vedem mult dupa babyexpo)

Pe scurt

1. copil
2. lenuţă
3. ne mutam
4. babyexpo
5. vacanta de casa noua

Pe un pic mai lung:

Am de recuperat mult timp cu d. El dă pupici cu tonele, declaraţii de dragoste cum nu credeam că există şi mă vrea cu el. Şi eu mă conformez.

Vineri dau de băut, că-s Lenuţă. Sau Nuţi. Sau EMA (ce, numai EBA să fie? :) ). De băut cu husband şi kid, o atenţie la slinguri, ceva..surpriză. Dacă vă mai cheamă şi Nuţi, Tuţa sau Tinel şi, ca şi mine, v-aţi săturat de numele ăstea, mărim surpriza :)

Din curtea aia mare pe care o visam a mai rămas un petec, bun şi ăla. În următoarele 2 săptămâni o să ne tot mutăm, îmi doresc o schimbare în bine şi fără stres, aşa că va dura mai mult şi cu foarte puţin net si foarte mult timp pentru d.

De joia viitoare până duminică ne cărăm iar cu sutele de slinguri la Babyexpo. Dacă aveţi chef să încercaţi ceva, ne găsiţi în exact acelaşi loc ca data trecută. In sala mare, pe stânga. Fără net (bine, dacă o să adie criza şi o să mă plictisesc îngrozitor, poate transmit live pe twitter. Daca-mi amintesc parola :))) )

Şi după toate ăstea va fi nevoie de o pauză mare de refacere.


Să ne fie de bine !

De ce nu răspund la sms

Bine, răspund la un momant dat, dar nu ca de obicei. Întotdeauna sun înapoi sau răspund la mail, chit că ajunge în spam şi tot pe mine cade măgăreaţa.

Aşa, ideea era că de o săptămână am fost în slow-motion. Cu absolut tot ce nu ţine direct de d. Pentru că ne ajunsese, amândurora. Veşnic telefoane, veşnic mailuri, veşnic întâlniri. Pentru mulţi alţi copii, nu şi pentru el. Mai bine zis, pentru el ce rămânea. Şi în multe dăţi rămânea mult prea puţin.Când am realizat ce se întâmplă era deja teribil de greu să ies din joc, şi să intru în al lui. Chiar şi atunci când îmi programam timpul special pentru el, cu mintea nu eram acolo. Şi atunci când eram pur şi simplu nu reuşeam să mă las purtată de el, să-i intru în joc, să mă bucur de şi alături de el. Şi după mai bine de o lună de încercări, cu suişuri şi coborâşuri dar pastrând aceeaşi direcţie ( corect ar fi, mai degrabă, sensul) graţie inclusiv unui festivus cu multă bună dispoziţie, am reuşit. Să îmi iau copilul înapoi şi să-i ofer mama aia pe care o ştia.

N-a fost uşor şi a durat foarte mult, mult mai mult decât mă aşteptam.Insă de o săptămână fix, facem lego. Dacă aveţi copii mai mici, nu ştiţi voi ce-i ciocolata :)), dar o să vedeţi, dacă aveţi copii ceva mai mari, ştiţi voi ce zic.

Pe scurt: avem o tonă de lego. Şi d tot mai voia. Am zis stop. Nu stop la cumpăraturi ci stop la plictiseală. Aşa că, de o săpămână, facem toate lego-urile din casă şi le aranjăm la vedere, nu pitite în cutii de care uită sau care nu-i stârnesc interesul. Eh, mai şi ieşim, însă absolut tot timpul pe care îl petrecem în casă, facem lego. Majoritar mic. Prinşi amândoi până peste cap.



Sincer acum, voi aţi putea să răspundeţi la telefon tocmai când Beverly îşi caută paleta de pizza? Sau când Jean-Luc şi-a pierdut bluza? Sau când Giordi e dispărut? Sau când Păroasa (sic!) şi-a pierdut faţa şi are mustaţă? Sau când ai musai nevoie de un gri de 4 plat fin? Sau când ai pierdut capacul la butelcuţa cu râsete? Sau când infractorul binefăcător (şi nu, nu-l cheamă Robin) evadează şi se chinuie să-şi scoată cătuşele? Sau când Muncitorul-din-setul-cu-camion-excavator-si-cilindru-compresor aşteaptă un pahar cu suc cu chimicale de la Benzinarul? Sau când Sebastian face bungee jumping cu pompa de la benzinărie?

Eu n-am putut. În sfârşit, eram atât de prinsă, atât de aproape de el, încât pur şi simplu nu am vrut să mai plec. Şi am avut o săptămână cum nu am avut de mult timp, urmată de un week-end şi mai şi. Sper din suflet că nu i-am încurcat teribil pe ceilalţi care au avut nevoie de mine. Săptămâna asta am fost în primul rând mamă. Şi sper ca aşa să rămână mereu. Bine, excludem babyexpo-urile :)

Ce-am avut şi ce-am pierdut

Sau ce-am avut şi nu ştiam că am

Povesteam de pauză. Că am nevoie de una, că d are nevoie de una, că, de fapt, toţi trei avem nevoie de asta. Să ne amintim de noi ca familie, nu de arhitectul, femeia care munceste in casa si copilul plasat dintr-o parte în alta. Stiu ca încă n-a fost o pauza adevărată, pentru că am scris mult pe blog în perioada asta din motive independente de mine (dacă nu s-au gândit şi ei să dea avertizarea mai devreme :) ) dar e abia începutul.

Ce nu ştiam că am:
* Viată ca-n filme. Copilul vorbeşte în replici din Wall-e, Ratattoiulle, Hodwinked (în engleză!), Robin Hood. Plasate strategic, nu orişicum.
* Copil care ştie pe dinafară grămezi de poezioare din A doua carte a lui Apolodor.
* Copil care ştie să aproximeze de câte slinguri e nevoie pentru un lego în funcţie de dimensiunile acestuia.
* Copil care nu face magazin din lego fără casă de marcat.
* Copil care se urcă pe scaunul de la birou şi 'face facturi'.
* Copil care poate eticheta 10 cutii pe minut.
* Copil care inventează aparate de sigilat cutii că nu îi place cum suna scotch-ul. -sau-cum-se-scrie
* Copil care duce omuleţii de lego la o întâlnire să ajute alt omuleţ de lego care nu se descurca cu ceva. Un omuleţ aşteaptă în maşină că e frig afară.
* Poveşti incredibile inventate pe măsură ce le spune şi pe care şi le aminteşte perfect ulterior.

Ce pierdusem si am redescoperit:
* Bucuria de a mă uita la el când doarme.
* Pupicul pe creştet după pipi, înainte să o ia la ţopăială spre sufragerie.
* Bucuria trezirilor de dimineaţă îmbrăţişaţi şi a lungitului încă vreo oră prin pat în tot felul de jocuri şi tone de pupici, fără grija mailurilor nerăspunse în secunda doi.
* Înghesuiala în pat când dormim toţi 3 şi el e la mijloc, de-a latul
* Privirea lui atunci când îi reuşeşte ceva.
* Pupicii aruncaţi la întâmplare.
* Jocurile cu pupicii aruncaţi pe tavan şi prinşi cu scotch-sau-cum-se-scrie, sau cele cu pupici explozivi în care dai unul, explodează şi ţi se întorc zeci. De obicei un pupic plecat de la a, explodat la d, si aruncat la mine
* Alergatul lui zbenguit
* Grup-hug-urile în 3, 4, 5, depinzând de numărul de şoricei extra ce participă
* Bucuria unei îmbrăţişări fără motiv
* Momentele în care mergem amândoi pe stradă fără ţintă şi ne oprim la frunze, caca de căţei, beţigaşe, grămezi de crengi de toate felurile.
* Frumuseţea minutelor în şir în care ne bucurăm de o pisică care stă pe loc şi se uită la noi
* Bucuria de a sta faţă în faţă şi a ne uita unul la altul fără să facem nimic.
* Placerea de a mânca amândoi o prăjitură într-o cofetărie şi de a-i scoate toate alunele şi nucile.

A fost bine, va fi şi mai bine. Ştiu, sunt sigură. De-abia mi-am făcut pofta :)

Pauză

Pentru că nu vreau ca d să-şi amintească de mama aia care făcea treabă mereu, de mama aia care îi cumpăra toate jucăriile din lume sau de mămica răutăcioasă (aka obosită)

Pentru că vreau să-şi amintească de mama care se juca cu el, de râsul meu, de dansurile noastre, de plimbările noastre, de veselia care era odata în casa noastră.

Săptămâna asta veţi discuta despre comenzi cu Alex, veţi primi mailuri de la el şi coletele la fel.
Programul nu mai e non stop, ci numai între 10.00 şi 16.00, de luni până vineri. Weekendurile rămân exclusiv pentru familie.
Telefonul de contact se va schimba de săptămâna viitoare şi va funcţiona numai în timpul programului de mai sus.
Livrările se fac exclusiv până în ora 16.00

Am un copil şi el are o mamă pe care o vrea înapoi. Şi am de gând să i-o ofer aşa cum şi-o aminteşte, nu un substitut pal, mereu obosit, încercănat şi lipit de telefon sau calculator.

Îmi doresc din suflet ca toate mămicile să vadă cât de frumoasă poate fi mămicia cu copilul alături, fără să aibă mereu nevoie să delimiteze viaţa de dinainte de copil şi cea de după. Să vadă şi să simtă cât de bine, uşor, simplu şi comod e să-ţi porţi mereu copilul lipit de tine. Şi cât de bine e pentru el să aibă o mamă senină şi mereu prezentă.

Însă când asta mă face să nu pot face acelaşi lucru pentru copilul meu, trebuie să spun stop şi să reprogramez.

David, sunt gata!

Inceputul I

Partea I. despre dmic.

Era mic. Doamne cat era de mic. Statea ca un puiut, facut ghemotoc, exact ca in garsoniera :). Manca, dormea si, cateodata, ne privea. Si zambea. Zambea mult. Si in somn zambea non stop, facea zeci de fatuce, toate fericite.

Si cauta sanul ca o cartita mica, cu ochisorii inchisi si cu gurita deschisa. Si tot ce isi dorea de la noi era sa fim acolo. Sa stea cu nasul langa san chiar si cand doarme, sa ne auda inimile, sa ne auda vorbind si respirand langa el. Si asculta..doamne, asculta orice. Era asa o relaxare pentru el sa il tii in brate si sa ii vorbesti. Orice. Oricat. Cat mai mult.

Si ii mai placea mult sa il plimbam. Sa adoarma in bratele mele in timp ce eu mergeam dintr-o camera in alta. Si mereu ma lua prin surprindere caci intra asa intr-o stare de relaxare cand il plimbam si ii vorbeam ca adormea instantaneu.

Si nu mai era asa de mic. Caci crestea cu aproape doua kilograme in fiecare luna. Si desi parea mult mai mare, el era tot puiul meu mic, mic mic, sufletelul acela drag care nu isi dorea decat sa ne aiba aproape.