duminică, 7 iunie 2009

Nu da slingul din mână pe clientul de pe gard.

Ieri am ajuns la Green Tea. Auzisem numai lucruri bune despre, însă am ales o zi nepotrivită. Era târgul vintage şi nu aveai loc să arunci un ac. De expozanţi. D a admirat câteva animăluţe pe post de cercei şi broşe, dar niciunul nu i-a plăcut suficient cât să mă pună să-l iau, aşa că am scăpat ieftin (cu două ice-tea-uri calde la 0,25l la 10 lei fiecare :)) ).

Şi pentru că am uitat complet că îi promisesem Oliviei că îi aduc un sling la probat, am hotărât să i-l las pe al meu. Maaare greşeală. Chit că nu mai stă în sling cu orele, în cele 10-15 minute, când chiar avea nevoie, sau nu mai puteam eu, slingul făcea minuni. Şi cum aveam de ales un cadou, plus un pic de plimbare prin Herăstrău, am reuşit să ajungem toţi trei acasă rupţi, cu promisiunea solemnă că niciodată, sub nici o formă, nu mai fac greşeala de a rămâne fără sling la mine. De azi umblu cu două în portbagaj!

Şi acum o înţeleg pe Diana care îmi povestea, acum câteva luni bune, că a oprit-o o mămică în mall şi a vrut să-i cumpere slingul. Cu mult mai mult decât o costase pe ea. Iar eu o întrebam, naivă:
-Păi de ce nu l-ai dat? Îţi trimiteam eu unul a doua zi pentru tine.
- Esti nebună? Să stau fără sling o zi?

Acum am înţeles. Iartă-mă, Diana :).

2 comentarii:

  1. Pai nu ziceai ca mai ai unul la tine? Uf, ma simt vinovata :(
    Eu azi il testez, in parc. Revin cu detalii :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba da, îl avea alex pe cel fix al lui. Dar nu te simţi vinovată, vina e a mea că n-aveam decât unul :)

    Când eram eu mai tânără :)) plecam mereu cu două, că nu ma hotăram care se asortează mai bine :)). Deh, bătrâneţile...:)))

    RăspundețiȘtergere

Primesc cu drag orice comentarii, mai putin spam. Incerc sa raspund cat de repede.
Comentariile la posturile mai vechi de 14 zile sunt moderate si vor aparea pe blog cu o usoara intarziere.