Snobism, copii şi identitate. Printre LEGO şi slinguri

Daca nu aţi aflat până acum, d e înnebunit după LEGO. A primit prima oară acum 2 ani un set uriaş, cadou de Crăciun, de la un prieten. Şi de atunci a început demenţa. Nu vă pot spune câte LEGO-uri avem în casă, mi-e frică să calculez câţi bani sunt acolo, nenumărând cadourile. Ideea e super faină, posibilităţile nelimitate :) LEGO sunt dintr-un material foarte bun, foarte bine finisate, făcute numai în Europa. Şi cu un preţ (ceva mai mult decât) pe măsură.

Nu mică mi-a fost mirarea când am găsit într-un mic (şi prăfuit) orăşel de provincie, lego. Nu LEGO. Made in China. Cu un preţ pe măsură, adică de 3 până la 10 ori mai mic decât la Lego.

Prima oară m-a încercat un sentiment de revoltă. Ce nesimţiţi, mi-am zis. Ştiu că o idee nu se poate patenta world wide şi că, dacă chiar vrei să patentezi ceva, o poţi face într-o ţară unde nu a auzit nimeni de produsul respectiv. Deşi nu-s mulţi cei ce patentează slinguri sau mei-tai-uri într-o ţară doar pentru că altcineva nu a făcut-o, există. Nu mai vorbesc de marele brevet al Andreei Marin pentru elasticul care lungeşte body-uri şi care se produce de mult timp în multe locuri dar, nah, ea a avut prima ideea să-l duca la Geneva. Bleah! Şi totuşi, mi-am zis, asa nesimţiti? De LEGO ştie toată lumea!


Primul pe care l-am cumpărat semăna tare mult a LEGO mare (aka duplo), d l-a văzut, l-a vrut (pe ale lui le lăsasem în Bucureşti), preţul era decent, l-am luat. Era o mizerie de nedescris. Bază de lego mic, oameni de lego mare, bucăţi care se desfăceau imediat, piese care se spărgeau, calitate zero. Şi gândeam în continuare: ce nesimţiţi....

Apoi am luat un KAZY. Dacă nu ştiţi, toate piesele de Lego au inscripţionate, pe fiecare ţumburuş posibil, LEGO. Ei, astea aveau pe toate scris KAZY. Prost finisate, te agăţau, un camion de toată jena şi nişte instrucţiuni ce m-au pus serios în dificultate, atât din punct de vedere al construcţiei, cât şi strict fizic, cu tot cu ochelarii pe nas nedesluşind mai nimic din poze. E o vorbă care îmi place tare mult şi care zice că prostul nu e prost destul până nu e şi fudul. Cam aşa şi cu KAZY. Cum vedeam câte o piesă de-a lor rătăcită printre Lego-uri, cum mă luau nervii. Marii KAZY, chiar trebuia scris peste tot, să-ţi fie clar ce mare firmă e asta...


La un moment dat m-am oprit. Şi mi-am amintit de Cilla Ramnek (daca nu o ştiţi, vă spun eu: e o designer-iţă; se poate, sau merge numai la masculin?). Şmecheria e că, dacă ai ceva de designer, eşti tare. Ştiţi voi, un designer care să-ţi aranjeze casa, unul care să fi şi apărut într-o revistă, unul pentru curte şi, cele mai populare, hainele de designer. Partea amuzantă e că, atunci când un designer face ceva pentru Ikea, totul devine jenant. Ne snobim cât putem, dar cum putem să cumpărăm de la Ikea ... ei bine nu, asta nu se poate. Ikea e pentru middle class. Cine vrea să fie middle class?

Şi începusem să mă întreb. Oare sunt snoabă? Da, iubesc materialele de la Ikea, şi le iubesc şi fără nume de designer, însă dacă mi se pare ca numai lego-urile LEGO sunt bune, înseamnă că am luat-o pe arătură? Şi slingurile mele ce sunt? Care sunt 'the ones' şi care-s copiile? Oare ale mele aşa par pe lângă ... pe lângă care? Sa fie didymos cele mai tari? Oare calitatea germană e singura cea mai tare şi restul sunt mici KAZY?



Până să apuc să dau un verdict, a venit momentul unui nou LEGO. Fiind tot la bunici, am ajuns în piaţă, copilul a ales o locomotiva. Stuopare! Nu era Kazy şi nici altceva. Bine, era ceva în chineză, dar nu pot reproduce nici să vreau :). Instrucţiunile...de vreo 3 ori mai clare decât la LEGO. Nici nu credeam că se poate. Locomotiva superbă, model foarte vechi, detalii incredibile, piese fine şi extrem de bine realizate.

Apoi o staţie de poliţie. Apoi una de armată. Apoi una de salvare. Peste 1000 de piese (mult peste), împreună la jumătate din preţul secţiei de poliţie de la LEGO. Câteva mici probleme pe la omuleţi, pentru că vin mai dezasamblaţi decât cei de la LEGO şi se îmbină mai greu, linii ceva mai groase pe feţele oamenilor însă... per total...super!

Ieri am văzut încă câteva locomotive (evident, şi ăştia au serii), superbe toate, aproape că am luat-o eu razna. În loc de Omul Calmar de putem juca cu de 4 ori mai multe seturi cu de vreo 10 ori mai multe piese nume-chinezesc-de-nereprodus.



Ştiu că un preţ ascunde multe costuri care nu se văd la prima vedere. Ştiu că a produce în China e de zeci de ori mai ieftin decât a produce în Europa. Şi şi pentru că oamenii sunt extrem de prost plătiţi pentru asta.

Ştiu că pentru unii slingurile mele par scumpe. Ştiu că nu sunt şi ştiu cât mă chinui ca, făcând totul legal, să menţin acest preţ. Ştiu cât de mult înseamnă organic vs ne, ştiu cât înseamnă retailer şi ştiu exact cum se ajunge ca un produs care poate costa 150 lei să fie vândut world-wide cu 150 euro. Sau cu 300. Sau cu mai mult.
Şi înţeleg şi cum ajunge secţia de poliţie să coste 500 lei.

Şi incerc să îmi găsesc locul meu în toate astea.


Am avut ocazia, de mai multe ori în ultimul timp, să îmi vând slingurile în magazine (on line şi ne). O colecţie nouă, preturi pentru retail. Adică cu măcar 50% mai scumpe. Pentru mine - mai puţină muncă şi un profit mai mare; pentru ceilalţi - slinguri pe mai multe drumuri şi un alt preţ. Nu am putut. Efectiv nu am putut.
Era atât de simplu... In loc să spun 'animăluţe bezmetice' să spun Fabric designed by Wendy Sloboom, imported from the US. Şi în loc de 180 lei să spun 70 €. Şi în loc de Iasomie 130 lei (doamne cât de urât sună numele de flori în română) să spun Jasmin, 100% cotton made in European Union with untreated cotton and safest dyes 65€. Să schimb cele mai moi etichete imprimate pe unele ţesute, cât mai mari şi mai vizibile. Şi peste toate astea, să petrec mai puţin timp discutând pe mail sau la telefon.




Nu vreau sa fiu LEGO. Nu vreau să fiu nici KAZY. Şi nu cred că vreau să fiu nici nume-chinezesc-imposibil-de-reprodus. Vreau să fiu eu, aşa cum pot, când pot, cât pot. Cât mai pot.
Când veţi vedea slingurile mele în altă parte, să ştiţi că n-am mai putut. Că am obosit. Şi că am ales calea mai uşoară. Si că snobismul va fi doar o încerca de a mă alinia celorlaţi. Acela va fi momentul în care nu am mai luptat pentru ce cred şi, între a spune stop şi a mă conforma, am ales varianta a doua.


P.S. Dacă ati avut rabdare să citiţi tot, înseamnă că ori aveţi prea mult timp liber, ori chiar vă e drag să mă auziţi vorbind :)