Cea mai frumoasă zi

Trebuia să fie pe 3, de ziua lui. Plănuisem, la cererea lui, o zi în doi, trei mai pe seară. Fără musafiri, fără cadouri, fără petrecere, doar o zi în 3 de care îi era atât de dor. Bineînţeles, cu tort, brioşele lui şi sărăţelele mele preferate.

Mi-am promis calculatorul închis, cu excepţia a două sesiuni de comenzi, şi pe prima am programat-o la vreo oră după trezire. Zis şi făcut, vine ora, mă vede copilul la calculator şi-şi aminteşte că i-am promis că-i caut Ciao, belle, ciao! Şi cam acolo s-a terminat ziua noastră frumoasă, mă rog, cel puţin partea aia ,în care eu eram senină.



Am plâns ca o găină, a trebuit să-i explic ce se întâmplă, am povestit de revoluţie, de dreptul la vot, de extrem de multe pentru un copil de fix 3 ani. Dar n-a fost rău deloc, mi-a făcut bine şi mie în caz că aveam nevoie să mă decid să votez. Ei, eu n-aveam, eu sunt din aia 'mobilizatoare' :), insă după asta am reuşit s-o fac pe mama să voteze. Nu împotriva cuiva, ci pentru, ceea ce m-a făcut să mă simt foarte bine.


Tot în cea mai frumoasă zi trebuia (a câta oară) să fie gata siteul nou. Şi blogul, şi forumul. N-a fost, evident. Iar. Din varii motive, inclusiv eu.

Insă in seara aia, cuprinsă de remuşcări, am înţeles ceva. Şi puteam să jur că, în alte forme, mai făcusem asta. Timingul nu e totul. E important, e foarte important. Dar chiar şi timingul se poate recupera. Cel puţin într- relaţie. Nu avem nevoie de căderi pentru a ne lua avânt şi a ajunge sus dar, dacă se întâmplă, nu e o nenorocire. Chiar se poate recupera şi, de fapt, ăsta e tot şpilul.

Am greşit în relaţia cu d când era mic de tot,când încă nu ştiam cum să definesc această relaţie. Când eram prinsă între ceea ce simţeam - pur şi simplu îmi venea să-l strâng în braţe non-stop şi să-l iubesc - şi ceea ce ştiam că 'trebuie' făcut - să îl spăl/ hrănesc/ schimb cu nu ştiu ce la x ore/zile. Ştiam instinctiv să-l iau în braţe, să-l pup, să-l ating, să-l mângâi, să-i vorbesc la fel cum 'ştiam', din cărţi/ articole ce şi când să fac. Şi cumva, interacţiunea dintre aceste două feluri de 'a şti' nu era cea aşteptată. Nu se completau unul pe altul, pe alocuri, dimpotrivă, erau în antiteză.

Însă am învăţat să ştiu de la mine înainte de a 'şti' de la alţii. Şi a fost o lecţie bună pentru mine.

Şi în acea seară, de ziua lui, mi-am dat seama că, de fapt, pentru el, ziua lui era doar o zi, la fel ca oricare alta. In care nu-şi dorea decât nişte părinţi senini. Nu party, nu ore în bucătărie pentru ceva special, nu jucarii, nu haine. Părinţi. La un moment dat îi propuneam să ne îmbrăcăm cu ceva simpatic (că, deh, e ziua lui) şi să ieşim un pic. A vrut halatul lui de baie cu bicicletă. Asta era cu adevărat frumos :). Şi să fie strâns bine, să fiu înghesuit. Nu blugii şmecheri, nu puloverul nu ştiu care, halatul lui în care se simte excelent şi care lui îi place.

Aş mai fi povestit însă s-a trezit iar de azi începe Cea mai frumoasă zi.
Bonus, siteul nou şi forumul vor fi gata azi iar Băse se pare că a reuşit.