duminică, 15 mai 2011

Doua povesti frumoase

Saptamana asta am avut parte de doua povesti triste, dar tare frumoase.

O proaspata mamica cu un bebe tare bolnavior, ce va avea o viata foarte scurta, a facut tot posibilul sa aiba cat mai repede un sling. Pentru ca in acele zile, oricate vor fi ele, locul bebelusului e in bratele ei. Am ramas marcata de cum povestea ca in sling il va putea observa mai usor, iar bebe va primi toata atentia si dragostea posibile.

Mi-a fost tare greu sa ii raspund la mail, pentru ca efectiv nu stiam ce sa ii scriu, nu stiu ce ai putea spune in astfel de momente. Insa stiu ca s-a bucurat mult si ca bebe va avea o viata fericita, cat de scurta ar fi ea.


Cateva zile mai incolo m-a sunat o alta mamica, cu o fetita pe care a purtat-o in brate in ultimii 7 ani. O mamica deosebita, care dupa ce a vazut un sling in tramvai si n-a avut curajul sa intrebe ce e si cu ce se mananca, a stat pana la 1 noaptea pe net cautand. Si a gasit. Si acum se bucura amandoua.


Nu va pot spune cat m-au impresionat aceste mame. Si cum din glasurile si mailurile lor se simtea numai fericirea si umilinta. De a avea grija de o viata de om. Nu stiu cum as putea pune in cuvinte povestea lor, adevarul e ca nici nu incerc sa fac asta, n-as avea cum.


Insa am putea sa ne amintim cu totii cat de pretioasa este viata si ce minuni sunt copiii nostri alaturi de noi.



3 comentarii:

  1. Am o prietena, care a nascut la 33 de saptamani, de sarcina (la Municipal) un copil cu hemoragie cerebrala, foarte mic.
    Si-a cerut copilul, l-a culcat pe pieptul ei, si-a muls laptele si i l-a dat, pana cand copilul a avut puterea sa suga, l-a purtat in brate cat de mult a putut. Dr. Ana Culcer a auzit de ea si i-a propus s-o ia sub observatie.

    Inutil sa spun ca acest copil a fost primul iesit din spital dintre cei nascuti prematuri in acele zile, iar acum, la 8 luni nu are nici un deficit motor sau psihic fata de copiii de varsta lui. E doar ceva mai mititel. Fara kinetoterapie, lapte praf sau alte suplimente.

    Imi pare rau cand aud de astfel de cazuri. Ma bucur insa ca exista tarie sufleteasca, curaj si iubire in stare autentica.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi s-a rupt sufletul citind, nu este zi in care sa nu multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat bun si frumos, si cand mi-e ceva mai greu ma gandesc la altii care stiu intr-adevar ce inseamna greutatile. Si parintii in situatia pe care ai descris-o sunt parinti eroi, cu un suflet iesit din comun, care vad lucrurile asa cum ar trebui sa le vedem toti, umili si cu recunostinta pentru ce avem. Singurul lucru pe care pot sa-l spun, printre lacrimi, e ca am vazut si am auzit de multe minuni, care sfideaza lumea medicala, e vorba doar de multa dragoste de parinte si de copil. Pentru mamica din prima poveste, speranta moare ultima!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca te simti totusi minunat Diana ca slingurile tale si nu numai ajung la sufletul tuturor si uite ca uneori parca fac minuni...Dupa parerea mea, odata cu pachetul de la tine o mamica primeste mai multe, informatie, educatie, zambete si bucuria de a impartasi cu ceilalti..Cred ca asta e cea mai mare satisfactie...ce fain,slinguri si paturici care incalzesc si bucura sufletul! mi se pare la fel de important ca si alaptarea, as promova asta exact la fel...si chiar am sa o fac pentru ca am unde :D ...aici http://urbanmomblog.blogspot.com/! la multe povesti frumoase agatate-n sling si "infofolite"-n paturici!

    RăspundețiȘtergere

Primesc cu drag orice comentarii, mai putin spam. Incerc sa raspund cat de repede.
Comentariile la posturile mai vechi de 14 zile sunt moderate si vor aparea pe blog cu o usoara intarziere.