duminică, 6 iunie 2010

Speciala de blog şi veşti bune

Da, am decis ca atunci când am chestii faine faine dar puţine să nu le mai pun pe site, să le pun numai pe blog.
Aşa că, va anunţ cu drag că, odată cu mutarea, am descoperit diverse chestii interesante.

De exemplu câteva slinguri SUD-VEST, ştiţi voi, ălea dungate pe mov, cele mai iubite. Si nu oricum, ci lungi. De doi metri, doi şi-un pic. Dacă doriţi, lăsati comanda pe site şi spuneţi-mi că ati aflat că am şi din ălea lungi :), şi pe ele le vreţi.

Mai am o mână de pouchuri rămase de ..he-he...de mult de tot. Sunt numai mici mici sau mari mari, deci pentru minione sau tătici bine facuţi :), însă sunt tare faine şi sunt pe degeaba. Când reuşesc să termin cu despachetatul le voi pune pe blog.

Am descoperit si uriaşa colecţie de mostre de genţi. O parte le-am făcut cadou, însă mai am câteva. Şi ele sunt tot la liber, dar tot aşa, trebuie să mă aşteptaţi să le pun pe blog.

Şi cea mai bună veste din ultimele luni, am reuşit în final (după mai mult de 2 luni) să termin cu actele pentru sediul nou şi pentru închiriere. Asta înseamnă, pentru mine, că pot în sfârşit să mă angajez :) fără să mă chinui lunar cu drumul prin 3 sectoare ale Bucureştiului şi, pentru restul lumii, că puteţi închiria toate felurile de produse disponibile pe site. Iar, am nevoie de timp să pun la punct contractele şi preţurile însă mi-am luat o piatră de pe inimă că am terminat cu drumurile pe la instituţiile statului.

Şi încă o veste. Bună, zic eu :). În vreo lună (sper...) va fi gata şi magazinul on-line de ţesături. Am strâns o colecţie tare faină şi mai sunt multe de venit, dacă aveţi şi voi vreo plăcere vinovată cu quiltul sau cu făcutul hăinuţelor sau a mai-ştiu-eu-ce nebunii, sigur o să vă placă. Da' sigur sigur :)
(Poate mă ajutati cu un nume pentru site, a rămas ultimul pe listă şi sigur aşa va rămâne până în ultimul moment)



Şi gata. De mâine suntem oficial în vacanţă, chiar dacă acasă. Netul se vizitează o dată la 2-3 zile, şi, dacă cumva se întâmplă mai des, siteul nu intra în această categorie. Incă o pauză binevenită.

24 de comentarii:

  1. Eu cel mai tare te felicit ca ai scapat (momentan :D) de institutiile statului. Huo!
    Si la geanta m-am inscris mai demult, le astept cu drag pe blog :D
    Inceput frumos si senin in casuta noua! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna!
    Sunt bulversata rau de tot.
    Am vrut sa comand un sling reglabil din acela de vara, desi inima mi-a ramas la cel sud-vest.
    Apoi a venit mesajul cu slingurile din matase.
    Acum acesta cu slingurile sud-vest mari...uff, ce sa aleg?!
    Cele din matase cand vin? Pot sa rezerv unul sud-vest cu mentiunea ca e la concurenta cu unul din matase si unul de vara, sa nu te superi daca-l rezerv degeaba.
    Luna asta, cel tarziu iulie la inceput vreau
    sa si comand. As comanda eu mai multe, dar nu stiu daca va fi acceptat de bebe mic si de aceea trebuie sa ma orientez bine la primul
    Gentile apar ca imagini si pe blog?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Diana, pouchurile alea mari mari s-ar potrivi si pt o mamica mica de statura dar lata pe latime? :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Ralu,
    institutiile....da... horror...faza tare: trebuia sa adaug un CAEN nou care se chema ceva cu inchiriere si leasing. si dupa ce am completat ţ-şpe pagini cu inchiriere si lising si semnat si stampilat...au zis ca nu, nu se poate. Ca nu pot face leasing, ceea ce nici nu doream, dar nici alt CAEN nu mergea. Asa ca am facut din nou cele t pagini scriind '...inchiriere si leasing, FARA leasing' :D

    Diana
    Nu pot decat sa te bulversez mai tare :)
    Cele din matase sunt gata insa efectiv nu reusesc sa le pozez. Partea super e ca sunt absolut dementiale, se simt excelent si arata de mori. Partea mai putin super e ca vor fi in jur de 3 milioane.
    Cele mov sunt iar dementiale dar sunt cele mai putin prietenoase, au nevoie de mai mult timp si purtat decat celelalte, ca sa se inmoaie bine.

    Gentile mostre vor fi si ele pe blog, de cele finale, desi e totul gata, nu reusesc sa ma apuc. Nu am timp :(

    RăspundețiȘtergere
  5. sabina,
    daca tabelul de pe site nu te ajuta, lasa-mi masurile tale si iti spun ce marime ti s ar potrivi. eu cred ca nu, dar stim exact numai cu centimetrul in mana :)

    RăspundețiȘtergere
  6. buna, ma inscriu si eu pt un pouch pe degeaba .. daca mai ai nr-ul 1.
    e de dat mai departe :) .

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma inscriu si eu pt un pouch, ori mare ori mic...se poarta sigur :) Si de nu prindem pouch si ne place o geanta...vrem si de aia :D Cam multe nu? :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Hello,

    Ce vesti bune!

    Ma inscriu si eu la un pouch nr 1. Am deja un sling dar e un pic grosut pt vara.

    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  9. Diana ma bucur sa vad ca merge treaba, incet...dar merge :)
    Si sa inteleg ca e rost de cadoaie? Ca daca e rost de capatat we're in. Daca pouch-ul mic mic e bun pt 1.68 m/48 kile dorim si noi.
    Abia astept sa vad gentutele si tesaturile si tot.

    Pusici :*

    RăspundețiȘtergere
  10. Si eu ma inscriu la o gentuta! Si ca idee de nume de site, poate ar merge "coase-ma.ro" :D.

    RăspundețiȘtergere
  11. Diana vreau si eu o geanta cu care sa ies cu bebe la plimbare :D Avem o punga de plastic nu prea mare care s-a facut asa urata....nu gasesc deloc cu ce sa ii car lucrurile cand mergem la plimbare, si fara sa iau nimic cu mine nu se poate, tot timpul ne trebuie ceva din plasa....

    RăspundețiȘtergere
  12. Felicitari Diana!
    Vesti f bune, eu abia astept sa vad pozele cu gentile. Am vazut una la tine si mi-a placut mult, vreau si eu una, cu bani! :)

    Tinem pumnii si magazinului de materiale. O idee de nume: Textilicious. asta e cam lung :)) sau croitoreasa.ro (daca nu e luat, nu am verificat)

    RăspundețiȘtergere
  13. Hm, multam pentru raspuns. Asteptam slingurile din matase. Cat despre pret e destul de maricel, dar daca se merita, de ce nu?
    Sau negociem si o gentuta cadou la un sling de matase?! :))
    Iarta indrazneala :*
    Stau cu ochii pe blog sa vad pozele.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pentru tatici care dau cu capul de tocul usii, ma inscriu :D Sper sa fie putini pe loc, n-or fi asa de multi care schimba becuri fara scara :) Dupa cum am zis, e timpul sa mai folosesc si eu slingu/pouchu pt ca e fun! Timp sa fie!

    RăspundețiȘtergere
  15. Hello!
    Diana, felicitari ca ai scapat de birocratie. Asta da realizare.
    Acu vin eu cu intrebarea: Da, paturica mea? Creste pruncul si trebuie sa o faci mai mare :D
    Si daca mai ai de dat un pouch pentru tatic mai corpolent...
    Te pupam si iti dorim o vacanta cat mai relaxanta.

    RăspundețiȘtergere
  16. foarte fain, Diana.
    sa stii ca am intalnit persoane care nu-si dezvolta afacerile de teama birocratiei :)
    o sa gasesti ru un nume fain si simplu pentru sait. si o emblema simpla si sugestiva ca cea de la sling. nu stiu cine a facut-o dar e tare de tot.
    daca ramai cu un pouch mic de dat am o mamica pe care o mai ajut cu chestii. are o bebelusa de 2 luni, al patrulea copil si numai sotul lucreaza... cand are unde. e mica si slabuta.

    RăspundețiȘtergere
  17. Pentru un pouch mare ma inscriu si eu. Si astept cu interes tesaturile :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Diana ma bucur ca ai reusit cu actele.

    Cand l-am operat pe Dominic , slingul a fost cel care ne-a salvat. De la 00:00 nu a mai avut voie sa pape si abia pe la ora 11 l-au bagat in operatie. L-am tinut tot timpul acesta in sling si a fost asa de linistit , nu a plans de loc . L-am tirmis in sala de operatie razand. M-am tot gandit la tine in acel timp , ca nu stiu ce ma faceam fara sling. Sa iti dea dumnezeu sanatate si afacerea sa infloreasca.
    Ne inscriem si noi pentru un pouch mare ca sa il plimbe si tati , si pentru o geanta.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dia, de cand i-ai trimis slingul prietenei mele, Mama-de-Mugur, nu conteneste cu multumirile, asa de bine ii prinde (si tatalui :).
    Asa ca, daca mai raman genti, cu dungi, de preferat turcuoaz si gri, o inscriu si pe ea, sa-i mai facem o bucurie.
    Off, eu ce sa-ti trimit din Italia, ca tu esti asa de marinimoasa, dai la toata lumea in stanga si-n dreapta... Ceva mai apuci sa si primesti?
    Un pic de soare, de mare.....?

    RăspundețiȘtergere
  20. Saru mana! :)
    Felictiari pentru hartogarie :)
    Eu vreau sa scap de firma, ca mi-a mancat ficatul si finantele :((
    Daca mai ai vreo geanta...ca mor de ciuda cand plec cu plasa de acasa, parca sunt zula-nebuna :)
    Pupici
    Cristina (aka bisisica) & Teo

    RăspundețiȘtergere
  21. diana,ma inscriu si eu la un pouch ori mic-mic pt mine ori mare-mare pt tati :) Oana (oteo_99@yahoo). am luat de la expo un topora si e super, chiar ca e de vara, dar tot mi-as dori si un pouch pt plimbarile noastre si...poate si o geanta :):P hai cama intind :d

    RăspundețiȘtergere
  22. Hello,

    Daca am 1,58 cm inaltime si 43 kg greutate cred ca ma pot incadra pt un pouch mic, nu? Daca da, ma inscriu pentru unul.

    RăspundețiȘtergere
  23. Bravo, bravo pentru toate lucrusoarele alea terminate, hartii, magazin & co. Eu ma mai bag la croit, deci abia astept sa vad tesaturile.Desi am o geanta croita de o luna si nu reusesc sa o cos:-)))
    Eu intelesei ca trebuie sa le pui intai pe blog si apoi sa venim sa cerem :-) dar daca s-a inscris lumea deja, ma bag si eu .Si desi mi-as dori o geanta de mor, e exact genul meu de geanta, ei bine, cer un pouch mic pentru verisoara mea care inca nu a nascut. Poate nu a fost sa fie pentru ea slingul de data trecuta . O fi pouchul.

    RăspundețiȘtergere
  24. O, asteptam cu nerabdare si pounch-urile si gentutele. Poate mai prindem si noi ceva, stii ca suntem fani! :) Slingul SUD-VEST e ala de care avem noi? E super tare, a cedat micutul, cred ca briza marii l-a ajutat! :))))

    RăspundețiȘtergere

Primesc cu drag orice comentarii, mai putin spam. Incerc sa raspund cat de repede.
Comentariile la posturile mai vechi de 14 zile sunt moderate si vor aparea pe blog cu o usoara intarziere.