[foto de aici]
Iar vara trecuta, candva dupa un Babyexpo dement, ne-a lovit. Ce vrem? Less, sau more? Stam la casa cu curte în cel mai mare oras din tara, avem o masina incapatoare, avem joburi bune, al lui platit bine, al meu care imi permite sa lucrez de acasa, avem tot confortul pe care ni l-am putea dori.
Nu avem, insa, timp. Suntem mereu in goana dupa timp.
Toti banii pe care il avem se duc pentru cumparatul timpului.
Timp pentru noi, pentru a fi impreuna, pentru a pleca undeva cu totii. De cumparat.
Timp pentru copil, cumparat si el in diverse moduri. Fie cu bani pentru jucarii, cele care ar trebui sa il tina ocupat cat timp noi facem bani. Pentru acel timp.
Un cerc mare si al naibii de vicios.
Solutia se vedea de atunci. Dar era tare greu sa renuntam la 'tot'. Care tot? Totul material, ala in care ai. Si in care, de fapt, oricum nu aveam nimic. Dar castigam cel mai important lucru, timpul. Timpul pentru a fi. Pentru a fi fericiti, pentru a fi noi insine, pentru a fi o familie pentru puiul nostru si pentru noi.
M-am plans pe blog de multe ori. Cum imi doresc sa fiu. Si nu eram. Pentru ca numai de asta nu aveam timp.
Dupa (prea) multe luni, lucrurile s-au aranjat, cumva independent de noi. S-au aranjat singure. Iar noi eram cu totii pregatiti pentru asta. De azi suntem. Nu mai avem mare lucru, in ochii altora, insa ne avem pe noi. Si timpul pentru noi.
Nu am facut schimbari ca Laura si Florin sau ca Dobrestii. (Asta pentru ca multi m-au intebat daca plecam din tara sau daca plecam in Picaranga :). ) Insa am facut o schimbare perfecta, in acest moment, pentru noi.
Suntem intr-un oras mic, aproape de 'ţară'. Suntem mai inghesuiti si cu mai putin 'confort'. Suntem inca inghesuiti si inconjurati de cutii. Si saci :D. Dar suntem bine. Si o sa fim si mai bine.
Avem mai putin si suntem mai mult. Fericiti.
