Povesti de purtat copiii - Andreea

Nu asta fusese planul initial, sa va bombardez cu povesti, una dupa alta, insa e foarte greu sa te opresti o data ce ai ajuns in Constanta. Caci, vedeti voi, treaba e treaba, insa dupa treaba e nevoie de o pauza, si Vama e prea aproape sa fie ratata.

Si dupa ce am terminat si treaba din Constanta, si ne-treaba in Vama, am venit la treaba de acasa. Materiale noi, slinguri noi, wrapuri noi, wrap-tai-uri noi, Lune noi. Asa ca va las iar cu o poveste, de data asta a Andreei, cu promisiunea ca voi reveni, cat de curand, cu detalii despre toate chestiile noi.


Cu Andreea am schimbat cam osutapatruzecisisase de mailuri, cu si fara si poze (veti vedea si 'her side of story' mai jos), total degeaba, se pare, pentru ca atunci cand, intr-un sfarsit, ne-am intalnit, eu n-am recunoscut-o :). Povestea ei cu G, o gasiti mai jos.

_________________________________________________________

Stiam de dinainte sa apara G cat e de important pentru un nou-nascut sa fie cat mai mult timp in contact cu corpul mamei, ca sa-i simta bataile inimii, respiratia, vocea. Primele saptamani m-au luat insa pe nepregatite pe mai multe fronturi, asa ca am reusit sa-l pun prima data in slingul cu inele abia in saptamana a opta. 

Pe atunci aveam dureri mari de spate si mai ales de incheieturi, agravate de pozitia de alaptare, iar in unele zile nu reuseam sa tin in mana o sticla de 0,5l, motiv pentru care G se odihnea pe mine mai mult cand stateam jos.

Mi-a fost tare teama sa-l pun in sling, asa mic si agitat cum era. Am studiat de zece ori instructiunile, pas cu pas, am citit si recitit forumul si, in cele din urma, m-am hotarat sa-mi incerc norocul cand dormea. In zilele acelea de inceput ma panicam la cel mai mic scancet, asa ca sa-l fi pus treaz n-ar fi fost o optiune, as fi renuntat la prima foiala. Am pus slingul pe mine, pe el in sling, am incercat sa-l strang cat de bine am putut si apoi... nu-mi venea sa cred ca bine statea cuibarit, cum dormea mai departe fara griji si cum aveam, nesperat, mainile libere!! Pentru prima data in ultimele doua luni, puteam merge si da din maini in acelasi timp! Eram in culmea fericirii. In zilele urmatoare am perseverat: l-am tot pus in sling, uneori treaz, si-am iesit  pe afara cate o jumatate de ora la plimbare. Ma simteam atat de libera si de fericita, cu puiul la piept si mainile libere, ca simteam ca as fi putut face orice. 

Greutatea mi se distribuia bine pe spate, dar cu durerile pe care oricum le aveam, dupa 45 min - o ora devenea inconfortabil. Nu prea ma intelegeam cu inelele, tot alunecau, eram foarte stressata sa nu blocheze vreun canal galactofor, asa ca am asasinat-o pe Diana cu poze pe mail, sa verificam si ras-verificam pozitia. Overall, a fost tare important sa reusesc sa-l pun bine si repede: G, oricat de binedispus ar fi fost, nu astepta si nu era tolerant cu emotiile mele, pe care le simtea ca un radar bine acordat. Am tot experimentat pana am gasit combinatia ideala (de miscari si largime a slingului) si m-a ajutat mult filmuletul Ralucai de aici. Imi era in continuare dificil pentru ca ma dureau mainile rau de tot (partea cu sustinerea copilului cand tragi materialul prin inele era sfasietoare pentru mine) si poate un wrap ar fi fost mai potrivit, dar n-am reusit sa ma descurc cu atatia metri de material si am optat pentru sling.

Urmatoarele doua luni si jumatate au fost minunate, slingul ni s-a potrivit tare bine si, cu exercitiu, incepusem sa ma descurc onorabil. Nu in ultimul rand, eram tare mandra de noi, ne incuraja lumea pe strada si ma simteam extrem de feminina si implinita.

Pe la patru luni jumate, G a inceput sa fie tot mai agitat. Descoperea lucruri si nu avea rabdare deloc, cu atat mai putin cu mine cand incercam sa-l pun in sling, deci sa-i restrictionez miscarile. Am decis sa incerc un SSC pentru ca parea mai usor/rapid de instalat si avea potential de a fi folosit si de tatal lui G, pentru care slingul era mult prea feminin si complicat. 

Am luat Manduca chiar inainte sa plecam in concediul de o saptamana, si decizia asta ne-a salvat fundurile si linistea. Am prins canicula, cu inconvenientele si neajunsurile ei, si G a protestat din toate puterile, prin crize lungi de plans, pe tot parcursul zilei. Pus insa la piept, dupa cateva zbateri de inceput, se linistea si adormea in maxim 10 minute. Tac-su era tare mandru ca il putea purta si el si, cum dormeam atat de putin (treziri din ora-n ora sau mai dese), faptul ca il puteam purta amandoi ne ajuta foarte mult. Lui ii era foarte comod, mie nu-mi stateau bine bretelele pe umar, cu toate reglajele, si suspectez ca era vina constructiei mele de 1,56 m x 50 kg. G statea o idee prea sus pe mine, nu prea vedeam pe unde merg, dar astea erau detalii prea putin importante fata de faptul ca il puteam pune in fix 2 secunde, oricat de agitat era, si ca puteam sa-l adorm si la 11-12 noaptea cu o simpla plimbare prin cartier in cele mai negre si suparate crize. 

In vacanta, G n-a dormit noaptea insa a recuperat ziua, asa ca noi ne-am plimbat prin muzee, prin parcuri, prin fantani, peste tot, cu el la piept la 32-37 grade, transpirati in ultimul hal, nedormiti, dar fericiti ca el se simte bine si doarme in semn de suprema apreciere. Iar sa-l vad pe sotul meu purtandu-l pe G m-a facut sa simt tandreturi noi si valuri de caldura interioara neasteptate care ne-au adus mai aproape, atat in 2 cat si in 3 :)

Pe la sapte-opt luni, hainele mai groase si cresterea in dimensiuni a lui G mi-au dat sentimentul ca nu se mai potriveste la fel de bine in Manduca, asa ca am trecut la sling fix, vreo luna-doua, pana a dat frigul peste noi de-a binelea si G a inceput sa cocheteze cu mersul, refuzand insistent tinutul prelungit in brate si desigur purtatul. In plus, voia sa vada mai multe si trebuia pus pe sold, ceea ce nu reuseam sa fac confortabil in SSC (suspectez ca tot conformatia mea e de vina, parca nu era destul spatiu pe verticala, si nu ne simteam niciunul din noi bine). La slingul fix, avantajul era ca il puneam usor, era mic si compact, insa nu statea la fel de strans pe mine, ca in slingul cu inele, atarna cand il purtam pe sold, si-mi reactiva durerile de spate. M-am reintors putin la slingul reglabil, am tot alternat o perioada.

Pe la zece luni, G a inceput sa faca pasi, sprijinindu-se de orice-i iesea in cale, mai ales de caloriferul mobil si de caruciorul parcat pe hol. A devenit imposibil sa-l mai purtam, voia numai si numai cu caruciorul, sa-l plimbe el, sa-l impinga, sa investigheze rotile, etc. Asa ca o vreme nu l-am mai purtat in nimic, refuza cu incapatanare din primele fractiuni de secunda si era clar ca aceasta etapa insemna independenta, asa cum voia el s-o defineasca. Zapezile cele mari ne-au mai dat ceva clipe de apropiere in SSC, unde G dormea dupa-amiaza, cand ma intorceam de la serviciu, dar prea putin se mai lasa purtat. Voia in brate, dar fara alte device-uri, doar in brate cateva secunde, apoi jos.


Cand am aflat de Luna, am vrut musai s-o incerc. Imi plac de mor produsele autentice romanesti si autentic create din pasiune, asa ca a trebuit sa ma inscriu la testare, desi habar n-aveam de unde imprumutam un copil sa-l port, ca al meu nu-mi mai dadea nicio sansa... Dupa cinci zile de eforturi inutile, l-am prins pe G imediat dupa un somn, pana sa se dezmeticeasca, si am zbughit-o afara! Am mentinut un ritm alert, de pas saltat combinat cu un jogging lejer vreo 20 minute, de ma priveau toti trecatorii ca pe o ticnita. Altfel sunt sigura ca micul print s-ar fi plictisit, dar asa parea amuzat, deci ne-am tot harjonit. Dupa vreo cinci minute, cand m-am oprit un moment sa-mi trag sufletul, mi-am dat seama ca ma reindragosteam de babywearing.

Nu doar ca era atat de bine distribuita greutatea inca nu simteam niciun disconfort, dar era pur si simplu perfect. Perfect in atatea feluri, ca-mi venea sa iau pe cineva in brate sa-l pup! In primul rand, pentru ca centura din talie era mai confortabila, G statea mai jos decat in Manduca (il pusesem in fata), deci vedeam pe unde merg, vedeam in fata, pe deasupra capului lui, iar greutatea lui se plia mai firesc pe corpul meu. Bretelele, dragele de ele, pufoase si late, imi stateau mai bine pe umeri, nu alunecau, aproape ca n-aveam nevoie sa le securizez cu curelusa orizontala. G se foia mai in tihna, materialul ii venea pana la ceafa si oricat s-ar fi agitat, stateam linistita ca nu putea sari de acolo (in Manduca fundul lui in crestere statea mai sus, nu mai incapea bine si ramanea ceva spatiu nefolosit sub el, asa ca marginea de sus ii venea cam sub omoplati, chiar si cu prelungirea in functiune; se mai vanzolea un pic, scotea mainile de tot si brusc ma panicam ca-l pierd pe undeva). Si cand l-am luat in brate si-am inceput sa-l mangai pe spate, usor, prin materialul ala moale care-i invelea tot spatele, am simtit ca ma topesc de drag... N-am mai stat pe ganduri, a doua zi mi-am vandut Manduca si m-am pus la rand pentru o Luna nou-nouta, fericita ca un copil, din nou. Ce conteaza ca G e intr-o pasa non-purtat in care vrea sa mearga pana pica lat de oboseala? Eu ma uit zambind in fiecare zi la Luna mea inflorata, asteptand sa intram din nou in gratiile piticului si sa ne mai dragalim ca pe vremuri. Nu, in spate nu sta in nimic, deocamdata, dar n-am pierdut speranta. Toate fazele prin care am trecut pana acum imi spun ca la un moment dat, va vrea din nou purtat, altfel ca pana acum, si asta va fi frumos si bine si firesc.

De cand mi-a scris Andreea povestea ei si pana la ultimele poze cu Luna, se pare ca lui G ii place, ocazional, si in spate :).

Recapituland, ma simt tare norocoasa ca am reusit sa ma adaptez cresterii lui G si preferintelor lui in schimbare, si ca ne-a fost bine de tot cu toate cele incercate. A fost micul meu capriciu, si nu mi-a parut rau ca am dat banii pe asta, in loc sa-i iau mai multe jucarii sau cine stie ce alte nimicuri. Daca as lua-o de la capat (si o voi lua la un moment dat cu #2), as da mai multe sanse slingului, m-as obisnui sa-l port pe sold cand devine curios, i-as canta mai mult si am dansa impreuna mai mult. Sunt sigura ca ne-am fi descurcat bine si numai cu slingul, dar toate au avut farmecul lor si s-au sincronizat perfect.