Se afișează postările cu eticheta the geanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta the geanta. Afișați toate postările

duminică, 3 ianuarie 2010

În sfârşit, un moment de relaxare

Nu că ne-am fi omorât cu stresul de Crăciun sau revelion însă abia ieri, după ce am terminat o nouă căruţă de slinguri, am reuşit să mă bucur de vacanţă. Am redesoperit plăcerea desenului la planşetă (pentru cunoscători: cum poţi să omori orice plăcere în 6 ani de arhitectură - lucăcel, vesiliu, dobre. Beat this!) deşi planşeta era masa de croit, echerul avea 11 cm, hârtia era de ambalaj de cadou, nefoslosită, totuşi :)), iar teul era de prin clasa a 9-a. Am bibilit aseară geanţile pe toate părţile, am făcut câteva tipare de la A la Z iar de dimineaţă am purces la lucru.



O geantă măricică, o geantă de mână, 3 bocceluţe. Vreo 7 ore cu totul. Nu mi-a venit să cred. E drept că mai făceam modificări pe tipar şi nu m-am lăsat până n-am reinventat roata, plus ca am testat diferite tipuri de întărituri, însă de când am început şi până am terminat s-au pus câţiva cm buni de zăpadă. Ocazie cu care am amânat, iar, întoarcerea în Bucureşti.


P.S. La mulţi ani!

duminică, 1 noiembrie 2009

Poze cu the geanta



De ieri din parc. Weekendul următor merg la atelier şi voi veni cu varianta finală. Dacă nu mă îngrop în noile mei-tai-uri.

The geanta era aproape goală, de abia plecasem de acasă, mergeau mai bine câteva poze de după cumpărături, însă cine să mai găsească aparatul în ce era în sărmana geantă ...




joi, 29 octombrie 2009

The geanta


Cea de care vorbeam mai devreme
. Adică m-am învrednicit şi am reuşit să scot de pe aparat câteva poze făcute 'la cald'. După cum v-aţi obişnuit, pozele mele sunt mult mai nasoale decât the real thing. În poza cu ea plină era băgată înăuntru o geacă de iarnă din aia lungă până genunchi. Adică maaare.



Părţile bune şi super bune
:

Încap o mie de chestii înauntru.

Dacă nu ai o mie de chestii (ştiu, e greu şi cere mult exerciţiu) atunci nu umbli cu geamantanul umflat după tine.

E incredibil de uşoară, mai uşoară decât un sling (cum prind un cântar dau de ştire, cana mea gradată pentru măsurători nu m-a ajutat de data asta).

Are o gentuţa mică extra, fix cât să încapă-n ea un sling pe care nu vrei să-l pătezi de alte chestii.

Poate să aibă şi mai multe, de orice dimensiuni:
cât două/trei/cinci scutece;
cât un pachet de biscuiţi pe care i-ai prefera vărsaţi într-un singur loc, nu prin toată geanta;
cât să ţină nişte girl stuff (ceea ce înceamnă că bebe are peste 1 an, dacă ai nevoie de girl stuff înainte de asta you rock);
cât să-ti pui fix orice îţi trece prin cap (şi-i musai să spui şi la alţii, cine ştie ce idei salvatoare ai).

Buzunar cu fermoar pe interior, dacă între atâtea genuţe extra reuşeşti să-ti ratăceşti portofelul.

Are bretele foarte late şi o să aibă unele şi mai late, mie una 17 cm nu mi-au fost de ajuns.

Poţi s-o porţi pe un umăr, pe doi ca rucsac, sau poţi să-i faci o mega fundă dacă te simţi stylish.

Are două feţe la fel de funcţionale (impossible at it may seem, se poate)

Una din feţe e musai din acelaşi material cu slingul. Evident, pentru slingurile noi, pentru cele vechi tre' să daţi şpagă să mă caut de materail :)

Dacă te prinde ploaia cu ea pe faţa potrivită nu se uda nimic. Mai puţin în cazul în care ai vărsat sticla cu apă înăuntru.

Buzunar larg pe bretea să ţii totuşi sticla aia cu apă la verticală, poate scapi de partea cu dopul /capacul de la biberon pus strâmb.




În lucru/ opţionale
:
Bretelele foarte late şi superlate care vor veni exact ca un sling pe umăr, pentru slingoholici. La primul drum la atelier.
Fundul întărit cu ceva f uşor în caz că nu îţi plac genţile plate când sunt goale.
Fermoare din plastic (sunt mai uşoare decât cele de metal) sau scai, cum îţi place inimioara, la toate închiderile.

Priceless. Serios! După ce rezolv cu pozele mai acătării şi cu încă una făcută cap-coadă cu calcul de material şi timp, revin şi cu preţul.


Şi dacă aţi rezistat să citiţi până acum tre' să mă şi plâng. Pentru că patentul meu pentru the geanta e deja luat undeva în USA. Bine, nu e the exact same thing, principiul e acelaşi, sistemul e altul. Şi patentele se iau numai pentru o ţară, deci degeaba îl patentez în Ro dacă îl fac pe bandă în orice altă ţară. Aşa că mă gândesc serios dacă mai merită bătaia de cap sau pun mână şi fac the geanta cu the ideea şi fără the patentul şi gata. Opinii? (deci patentul nu e pentru ce aţi văzut aici că doar îl ţin secret :))) )