Pentru ce sunt prietenii

Nu ştiu alţii cum sunt :) dar eu, când mă simt deprimată, obosită sau nervoasă, eventual câte un pic din fiecare, am mare mare nevoie să văd pe cineva. Sau să aud. Şi nu atât să aud cuvinte de încurajare sau să mă plâng, cât să mă las molipsită de buna dispoziţie şi de disponibilitatea altora.

Într-un moment cum nu se poate mai potrivit, astăzi am pimit o vizită de la o prietenă dragă din viaţa-dinainte-de-d, acum şi ea mămică de doi pui. Cu bebedoi de 3 săptămâni, o dulceaţă de fată, şi, evident, cu slingul din dotare. Pur şi simplu nu m-am putut abţine şi le-am făcut câteva (zeci de) poze. Mai ales că o purta pe cea mică exact aşa cum îmi place şi mie, cu copilul 'în gât' :), să-l poţi atinge şi pupa fără să te stresezi, să-i simţi respiraţia în orice moment.




Povesteam pe altundeva acum puţin timp că, atunci când cunosc o persoană, atunci când o ştiu bine bine ca şi mamă, nu am nici o reţinere în a îi oferi un sling cu un minim minimorum de informaţii. Pentru că, dacă gândeşti, e suficient. Raluca mea dragă s-a descurcat excelent (acum dă lecţii :) ) cu un sling în care i-am pus bebelu' o dată şi dispăruţi au fost şi cu mei-tai-ul la care nici asta n-am făcut. I-am zis doar care bretea unde vine. Miru m-a întrebat doar dacă e bine şi cum se desface uşor. Iar poziţia pentru alăptat a durat vreo 30 de secunde de explicaţii (bine, ceva mai puţin:) ) şi cât am dispărut eu două minute deja pitica era aranjată şi se ospăta. După care a adormit ruptă, evident.





Mi-a făcut tare tare bine să îi văd. Să văd părinţi disponibili şi care se bucură din plin de cei mici. Mi-a alungat trei sferturi de depresie cât colo şi m-a umplut de voie bună şi de drag de copil. Mulţumesc Mirule!