De fapt, e prima oara de cand suntem impreuna cand suntem, sa zicem, free-lanceri amandoi. Daca-l numaram si pe d care nu e legat de nici o gradi, caci de ce altceva a putea fi legat la varsta lui, suntem 3. Daca punem la calcul familia extinsa suntem 4, toti pe cont propriu. Si daca numaram familia si mai extinsa, mai adunam vre
o 3 la fel de independenti ca noi (da, Anca, te-am luat si pe tine in calcul ;) ).
Asa ca am hotarat ca anul asta sa ne ducem. Cat ne tin buzunarele, cat om vedea cu ochii si, cel mai important, cat ne tine masina :)). Cea de imprumut, special pentru vara asta.
Deci va multumesc mult de tot pentru comentariile de la postul de saptamana
trecuta. Cred ca vara asta ne vizitam tara, probabil anul viitor, cand d va fi mai mare, vom pleca si pe afara. Dar mi-a placut sa visez un pic alaturi de voi.
Si tocmai ce voiam sa va povestesc ceva de Random, numai bine ca extragerea de azi imi da iar motive :D.
Asadar o paturica (care nu era pe site dar sa zicem ca inchid ochiii :D) ajunge la Alexandra, posesoare de inca doua (trei?) paturici de la mine. Ce pot eu sa spun? Ca n-am castigat niciodata :D. Insa stiu ca, la momentul potrivit, am primit ceva ce m-a incantat peste masura.
Ca, de exemplu, in iarna, cand am primit un cadou surpriza de la o persoana pe care nu o cunosc. O stiu extrem de putin din mediul virtual. Chiar putin. Si in mijlocul unei puternice depresii am primit 3 fulgi de zapada care mi-au adus zambetul pe buze mult timp. Si si acum ma gandesc cu drag la momentul ala.
Va multumesc tare mult pentru comentarii, pentru ca v-ati rapit din timp pentru a imi povesti despre lucruri care pe voi v-au facut sa zambiti. Iar daca astazi nu ati castigat, probabil nu era momentul. Cand va fi, va veni cu siguranta si acel ceva care sa va faca sa zambiti.
Iar daca ati rezistat pana la sfarsit si v-a ramas gandul la ceva de pe site, daca-mi spuneti in comentarii ca ne cunoastem ;) (chiar daca nu ne cunoastem :)) ), astazi si maine, adica pe 31 si pe 1, aveti 20% reducere la orice e in stoc si inca 10% reducere la orice produs peste 150 lei.
P.S. Am un post luuung, inceput acum vreo luna, despre masinile de cusut. Deci o sa scriu, sa vedem si cand il termin. Si despre cum a decurs la noi autodiversificarea, EC-ul, alaptarea si intarcarea naturala. Daca arde (iglita, ziceai ceva de masina de cusut), va rog scrieti-mi pe mail, raspund mult mai repede.
Nu pot sa cred, am lasat comentariul pentru destinatiile de vacanta, initial nici nu m-am gandit ca imi trebuie sa castig ceva. Ce pot sa zic, ma uit de juma de ora la monitor si inca nu mi-am revenit din uimire... si... multumesc, de altfel pentru a nu stiu cata oara.
RăspundețiȘtergereAi castigat si tu, pozele noastre din plimbari pe mail... pe care ti le dadeam oricum daca le vroiai :)
Draga Diana felicitam castigatoare.Voiam sa iti spun ca din cauza ta de vreo doua zile visez numai Slatina (cunosc bine zona caci an de an veneam cu studentii in practica la ALRO).ehe abia astept sa ne plimbam si noi.Avem un hop de trecut si gata suntem liberi!
RăspundețiȘtergereBuna Diana, noi oricum ne cunoastem ;) ...si ne trebuie pouch-ul (daca se poate unu din cele noi de vara ar fi super :)) ala de care vorbeam acum cateva saptamani ca vineri plecam la drum si cum nu luam caruciorul ne-ar salva slingul fix !
RăspundețiȘtergereAsteptam raspunsul
mad-grll@yahoo.com
Drum lin sa aveti!
RăspundețiȘtergereSi multumesc pt. ceea ca faci, spui, daruiesti
Noi ne cunoastem doar putintel, datorita produselor tale si blogului, bineinteles.
RăspundețiȘtergereSi noua ne-ar prinde bine un pouch. De care vrei tu...
adeluta1976@yahoo.com
Noi ne-am cunoscut recent prin intermediul produselor tale, m-ai sfatuit atunci sa i-au pt. vara un pouch...As dori sa profit de ocazie si achizitionez si eu unul :)
RăspundețiȘtergerekovia.rakosi@gmail.com
Eu am dat comanda azi de un pouch. sunt curioasa de va zice pustiul, dar sunt sigura ca ne vom intelege de minune. am devenit amandoi dependenti de wrap/mei tai, urmeaza slingul fix :))
RăspundețiȘtergereGrozav pouch-ul cu buline. Cred ca este exact ce ne trebuia! MULTUMIM :))
RăspundețiȘtergereNoi ne stim numai virtual si o conversatie la telefon, cand eu am fost tare confuza si nu stiam despre ce-i vorba :), dar de ai in gand o tura prin vestul tarii, taaareeee as vrea sa ne cunoastem si face to face.
RăspundețiȘtergereNoi ne cunoastem f f putin :) - am luat un sling innainte sa se nasca Tudor si din pacate nu il folosesc (cred ca nu il leg eu corect cat sa se simta bb comfortabil), il port pe Tudor intr-un mei-tai pe care l-am achizitionat ulterior...
RăspundețiȘtergereLegat de plimbari, in tara asta am un loc de suflet - Muntii Retezat. Cu siguranta sunt si alte locuri, dar acolo, printre lacuri si varfuri si blocuri de piatra a ramas sufletul meu parca lipit.
Drum bun!!!! Astept cu interes postul despre intarcarea naturala! :)
RăspundețiȘtergereAstept cu nerabdare postul cu autodiversificarea. :)) si cu ECsi cu toate cele, de cand ai scris ca-l pregatesti verific blogul tau intr-o veselie. :D
RăspundețiȘtergere