miercuri, 9 decembrie 2009

Cum să (nu) fii o patroană

Post inspirat de noua brută a doamnei Păpădie.

Anul trecut pe vremea asta ne pregăteam de ziua mea. Cu clasica întrebare: ce vrei? Si deja clasicul răspuns (de vreo 3 ani încoace): nu ştiu, nimic. Până am reuşit să ma hotărăsc a trecut o lună. Până am reuşit să răspundem la întrebarea existenţială pe firmă sau pe avantaj a mai trecut o lună. Aşa că în februarie mă mândream cu laptopul meu cadou, cu puţin mov, la sugestia lui alex, să fie clar că e al meu şi să-mi amintească de tinereţe :).

Evident, cadoul pentru mamă e şi cadou pentru pui, aşa ca, cu prima ocazie, laptopul meu mov a devenit mov cu roz, verde, galben, dungi şi buline, toate abţibildurile lui d. Ca orice mamă, nu am putut strica opera copilului, mai ales că nu mă deranja absolut deloc, aşa că laptopul kitchos a devenit ceva obişnuit în casa noastră.



Câteva luni mai târziu am reuşit să găsesc prin o cunoştinţă a unei prietene a unei salariate de-a vecinii mamei o fabrică care ar fi putut să îm facă materialele. Şi cum tot era în drum spre atelier, am zis să oprim într-o zi să întrebăm ce şi cum. Într-o zi pregătită de mers acasă, adică îmbrăcaţi comod pentru drumul în maşină.

Aşa a fost prima întâlnire cu directorul fabricii. În aproape trening. Şi a doua, şi a treia, toate spre atelier sau spre casă, după căteva nopţi de lucru.

De-abia s-a obişnuit omul cu puştoaica sport mereu cu copilu' după ea şi maşina plină de bagaje că m-a lovit într-o zi aranjatul. N-am avut suflet să mă îmbrac la costum însă schimbarea era oricum uriaşă. Pantaloni de duamnă, cămaşă, machiaj, mina de duamnă, geanta cu laptopul, purced spre întâlnirea cu directorul de la tehnice să-i explic, cum ştiu eu mai bine, cu calculatorul în faţă :)), ce şi cum trebuie modificat.

De la Lasă, mă, io vreau să vorbesc cu şeful, la Bună ziua, doamnă era o schimbare de pretty women. Cei mai mici în grad, care nu mă cunoşteau, se dădeau la o parte sau se retrăgeau, nu mai dădeau peste mine fără să zică pardon. Eram, pentru prima dată, patroana :)))

Şi, aranjată toată, intru în biroul de la tehnic, doamnele se scuză şi îmi fac loc să ajung la director, mă servesc cu cafea, apă, suc. (nu, nu erau aceleaşi doamne care, cu câteva săptămâni în urmă, îmi spuneau de sus că acele canapele nu sunt sală de aşteptare, aşteptarea se face afară) Eu, duamna, ma asez finuţ pe scaun, discutăm, scot geanta de la laptop, îi explic că am făcut diagramele şi că mai bine discutăm aşa, şi ... şi... Da! Scot laptopul. Laptopul meu mov cu buline, litere, smileys şi hello kiity.

La naiba,iar nu-s patroană!

5 comentarii:

  1. Şi n-ai pus şi tu o poză cu laptoapa cea frumos colorată să-ţi decoreze postarea de duamnă? Bag s'ama că te laşi rugată, ca şi cu The Geanta, huh? Nu te sfii, că poate îi vrăjeşte pe unii aşe de mult de comandă şi laptoape la pachet cu slingu'... :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Augustin, deci îţi dai seama că am făcut o poză special şi iar n-am cablul, da? :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Hahaha, cat de tare :))
    Romanii au o obsesie cu ambalajul, ce conteaza ca e gol pe dinauntru. Da' poti sa bati ambalajul cu atitudinea, io asa am scapat de umblat in sacou si acu' ma duc la intalniri in pantaloni de camuflaj :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Am ras de una singura imaginandu-mi fata directorului la vederea laptop-ului colorat:))
    Da' zau ca trebuie si o poza la postul asta, ca sa fie complet!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mortal, deci absolut mortaaaal! Am vizualizat intreaga scena! Asteptam poza cu laptopul cela sa avem imaginea completa!

    RăspundețiȘtergere

Primesc cu drag orice comentarii, mai putin spam. Incerc sa raspund cat de repede.
Comentariile la posturile mai vechi de 14 zile sunt moderate si vor aparea pe blog cu o usoara intarziere.